Alegeri prezidențiale în Franța | Sondaje la ieșirea de la vot: Macron e președinte
-
07 Mai 2017 21:12
Emmanuel Macron a fost ales președinte al Franței, potrivit sondajelor de la ieșirea de la vot citate de agențiile internaționale de presă.
Rata prezenței la urne în turul doi al alegerilor prezidențiale din Franța, în care se confruntă centristul Emmanuel Macron și lidera extremei drepte, Marine Le Pen, era la ora locală 17:00 de 65,3%, sub procentul de 71,96% înregistrat la aceeași oră în turul doi de scrutin din anul 2012, a anunțat Ministerul de Interne francez.
Procentul prezenței la vot este inferior și celui înregistrat pe 23 aprilie, în primul tur, când a fost la ora 17:00 de 69,42%.
Conform unei estimări a unui institut de sondare a opiniei publice, rata prezenței la vot în momentul închiderii urnelor va fi de aproximativ 75%.
Prezența la vot este de asemenea sub cea înregistrată la ora 17:00 în turul doi al alegerilor prezidențiale din anii 2007 și 2002, când procentele au fost de 75,1% și respectiv 67,6%.
Secțiile de votare se închid la ora locală 19:00 în localitățile mici și o oră mai târziu la Paris și în celelalte orașe mari.