Alegeri 2016 | PAS denunță o tentativă de DISCREDITARE printr-un transfer bănesc de la Ilan Șor
-
08 Noiembrie 2016 11:56

Controversatul om de afaceri Ilan Șor, principalul bănuit în tranzacțiile frauduloase de la Banca de Economii, ar fi încercat să doneze bani Partidului Acțiune și Solidaritate, printr-o tranzacție bancară.
Formațiunea susține însă că e vorba de o tentativă de discreditare a candidatei PAS în ajunul turului doi al alegerilor prezidențiale.
Secretarul PAS Igor Grosu a declarat marți, 8 noiembrie, într-o conferință de presă că ieri au fost înregistrate patru tranzacții bancare prin care un cetățean cu trecut penal a transmis 280 de mii de lei.
Potrivit presei, persoană respectivă lucrează la compania Dufremol, care ar aparține lui Ilan Shor.
Astăzi, Ilan Shor, cel care în turul întâi a îndemnat cetățenii să nu participe la alegeri, a recunoscut că el este cel care a transmis acești bani, la solicitarea unor membri ai PAS.
Igor Grosu neagă categoric că PAS ar fi cerut ajutorul lui Șor și susține că este vorba de o tentativă de discreditare care ar fi fost pusă la cale de contracandidatul Maiei Sandu, socialistul Igor Dodon și de controversatul politician Vlad Plahotniuc.
”Este o linie de atac a lui Dodon să ne asocieze cu lumea criminală”, a comentat Igor Grosu.
Mai mult, acesta susține că unul din apropiații lui Igor Dodon, consilierul municipal Ion Ceban ar fi avut zilele trecute o întrevedere într-un local din Chișinău cu Viorel Melnic, un alt fost apropiat al liderului socialist, care în prezent lucrează la Ilan Șor și cu Veaceslav Galoi, cel care a făcut transferul.
Solicitat de Radio Chișinău, Ion Ceban a respins aceste acuzații, spunând că nu-l cunoaște pe Galoi și că nu s-a văzut de mult timp cu Melnic.