Alegeri 2016 | Mai multe grupuri de inițiativă au oferit cetățenilor bani și bunuri, la colectarea semnăturilor (RAPORT)

  • 06 Octombrie 2016 22:22
Alegeri 2016 | Mai multe grupuri de inițiativă au oferit cetățenilor bani și bunuri, la colectarea semnăturilor (RAPORT)

Mai multe grupuri de inițiativă care au colectat semnături în favoarea candidaților la președinție au utilizat resursele administrative și le-au oferit cetățenilor cadouri în bani și bunuri, potrivit unui raport de monitorizare prezentat de Promo-Lex.

Legislația, însă, nu prevede sancțiuni pentru aceste abateri, mai constată experții.

Observatorii Asociației Promo-LEX au constatat că în favoarea unor concurenți, în special din partea partidelor parlamentare, au fost implicați funcționarii din sate și raioane, astfel fiind utilizate resursele administrative. În cadrul întâlnirilor cu alegătorii și la sărbătorile de hram în unele localități, reprezentanții candidaților le-au dat oamenilor cadouri în bani, televizoare, prosoape și alte bunuri, a menționat Pavel Postică, șeful misiunii de monitorizare.

„Noi deja am constatat 10 cazuri de oferire a cadourilor electorale. Chiar dacă există o prevedere legală, practic este inaplicabilă în cazul oferirii cadourilor pentru alegerile prezidențiale. Potrivit acestui articol din Codul penal, poate fi sancționată coruperea alegătorilor în cadrul alegerilor parlamentare, locale și referendumurilor”, a declarat Pavel Postică.

Totodată, mai multe grupuri de inițiativă nu au raportat integral cheltuielile pentru transport, publicitate și remunerări, arată datele celui de-al treilea raport de monitorizare prezentat de Promo-LEX.

„Cheltuieli de transport au raportat la CEC doar 5 grupuri de inițiativă, însă noi avem mult mai multe constatări că aceste cheltuieli au fost efectuate. Deși s-au dat rapoarte pe ”zero” sau cheltuieli irelevante. Cheltuielile de publicitate – au raportat în rapoarte financiare doar 6 grupuri de inițiativă din 11, deși constatările noastre arată că mai multe grupuri de inițiativă au efectuat aceste cheltuieli”, a constatat Cornelia Călin, analist financiar al asociației Promo-Lex.

Plafonul de cheltuieli pentru alegerile prezidențiale este de 65 de milioane de lei pentru fiecare candidat, în comparație cu 59 de milioane – la alegerile locale din 2015 și 55 de milioane – la cele parlamentare din 2014.

Asociația Promo-LEX mai recomandă majorarea numărului secțiilor de vot peste hotare, în Federația Rusă – la Moscova și Sankt-Petersburg, în România – la București, în Italia – în orașele Parma și Mestre, precum și în Belgia, Irlanda și Marea Britanie.

Promo-LEX are 42 observatori pe termen lung care vor monitoriza întregul proces electoral, iar în ziua alegerilor va avea câte un observator în fiecare secție de votare inclusiv peste hotare. De asemenea, ONG-ul va efectua numărătoarea paralelă a voturilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
17,18
Cer senin
Umiditate:90 %
Vint:3,6 m/s
Fri
19
Sat
21
Sun
16
Mon
14
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău