140 de copii din Grigoriopol, Transnistria, trec în fiecare zi granița în Republica Moldova împreună cu profesorii lor pentru a învăța carte în limba română. Școala lor a fost desființată în 2002. Autoritățile transnistrene au vrut să pedepsească astfel refuzul profesorilor de a adopta caracterele chirilice în sistemul de predare, relatează postul românesc de televiziune Digi24.

Valentina Ctitor, profesor de limba și literatura română: „Eram în localitatea Grigoriopol înjosiți, am fost numiți și trădători și dușmani ai orașului. Au fost părinții la locul de serviciu înjosiți, uneori chiar și eliberați din serviciu.”

La 34 de kilometri de granița recunoscută doar de sovietul suprem din Tiraspol și de Moscova, autoritățile de la Chișinău le-au pus la dispoziție un spațiu unde își pot desfășura orele.

Liuba Baltag, elevă Liceul Ștefan cel Mare: „Ne frământă gândul că nu avem școala noastră, adică venim ca în ospeție, dar suntem bucuroși că ne primesc aici.”

Elena Repida, elevă Liceul Ștefan cel Mare: „În fiecare zi să faci naveta și trecând prin vamă este ceva inexplicabil de greu deoarece nu știi la ce să te aștepți.”

Svetlana Jitariuc, profesor educația muzicală: „Într-un an, o lună de zile am fost ținuți zilnic în vamă, câte 40 de minute, ratam orele.”

Dana Vlase face parte din prima generație de copii de pe teritoriul transnistrean obligată să facă naveta zilnic pentru a-și continua educația în limba română. Acum studiază jurnalismul la Iași. Vrea să rămână în România.

Dana Vlase, masterand jurnalism UAIC Iași: „Nu ni se mai permitea să vorbim în română, să scriem în română. În clasa întâi ascundeam abecedarul sub bancă sau îl ascundeam sub flori când veneau cu controale la noi. Șanse la educație din momentul în care rămâi acolo sunt minime, actualmente ei învață încă din cărțile de pe timpul sovietic, îl învață pe Lenin ca și cum ar fi eroul națiunii.”

Dramele românilor din Transnistria se opresc la gardul de sârmă ghimpată care desparte acest teritoriu de Republica Moldova. La Chișinău nimeni nu mai amintește despre abuzurile din stânga Nistrului.

Doru Petruți, sociolog: „Tema asta a dispărut din top cinci probleme ale moldovenilor chiar și din top zece pentru că traiul și problemele de natură economică ocupă foarte mult timp.”

La 100 de kilometri de Chișinău, spre sud, se află Găgăuzia, teritoriu autonom. Un loc blocat în timp și în care propaganda rusească și-a lăsat amprenta.

Mai puțin de 10% dintre găgăuzi vorbesc românește. Eudochia Buzilă s-a mutat acum un an în orașul Comrat ca să îi învețe pe copiii de aici limba română.

Eudochia Buzilă, învățătoare: „Limba română la găgăuzi nu le trebuie. De mic copil, dacă mama sau altcineva îți spune nu îți trebuie ție limba română, copilul nu mai vrea să învețe. Și asta este o problemă. Se începe de la părinți.”

În Găgăuzia s-a vorbit decenii la rând aproape exclusiv în rusește, așa că nu e nicio surpriză că regiunea are relații privilegiate cu Federația Rusă. Comerțul cu vin este doar un exemplu. Cel din Găgăuzia ajunge fără probleme pe piața rusă, în timp ce vinul moldovenesc are de ani buni embargou.

Vadim Ceban, prim-vicepreședintele comitetului executiv al Găgăuziei: „Vinurile sunt exportate mai mult în federația Rusă și în Belorus, piețele tradiționale. Sunt mai mult de 6 companii, care au posibilitate de export în Federația Rusă.”

Găgăuzia ocupă 5% din teritoriul Republicii Moldova și are aproximativ 160.000 de locuitori. În anul 1994 Parlamentul de la Chișinău a recunoscut autonomia teritorială a găgăuzilor.