Ala Nemerenco/Gazeta de Chișinău: ”Nimeni din guvernanți nu se gândește la perioada post epidemie” (Revista presei)

  • 30 Aprilie 2020 09:26
Ala Nemerenco/Gazeta de Chișinău: ”Nimeni din guvernanți nu se gândește la perioada post epidemie” (Revista presei)

Revista presei din 30 aprilie 2020

Nimeni din guvernanți nu se gândește la perioada post epidemie”, declară Ala Nemerenco, fost ministru al Sănătății în Guvernul Sandu, într-un interviu pentru Gazeta de Chișinău. Experta constată un număr îngrijorător de cazuri de infectare cu nou coronavirus în rândul lucrătorilor medicali. ”Noi vom trece prin această infecție ca și toți ceilalți. Dar cel mai grav pentru sistemul medical va veni pe urmă. Am impresia că o mare parte din lucrătorii medicali vor abandona sistemul după. Ei acum nu pot s-o facă. Unu – din simțul datoriei și doi – din cauza că sunt în foarte multe cazuri speriați cu dosare, dacă depun cereri de demisie în perioada de urgență. Mulți colegi mi-au relatat așa cazuri. După această pandemie, multe țări își vor fortifica sistemele de sănătate, vor avea nevoie de personal medical și-l vor recruta din altă parte. Acest lucru e grav pentru sistemul nostru de sănătate. Îmi pare rău că nimeni din cei de la guvernare nu se gândește astăzi la perioada post epidemie”, afirmă Ala Nemerenco.

Cotidianul îl citează pe directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, în legătură cu relaxarea unor restricții pentru populație, care afirmă că vârful epidemiei COVID-19 va fi la mijlocul lunii mai. ”Astăzi trebuie să constatăm că Republica Moldova încă nu a atins vârful de dezvoltare a infecției COVID-19. Și vreau să vin cu un mesaj către cetățenii noștri. Toată lumea vorbește de relaxarea unor măsuri de restricție la cel puțin o perioadă maximă de incubație de 14 zile de la atingerea vârfului și pornirea curbei spre descedență. Iată atunci ar fi logic, corect și justificat din punct de vedere epidemiologic să vorbim despre măsuri de relaxare”, spune șeful ANSP. Din 27 aprilie este permisă ieșirea în parcuri, cu respectarea distanței fizice și în grupuri de maxim trei persoane. În același timp, rămâne interzisă aflarea pe terenurile de joacă și cele sportive. De asemenea, bugetarii, cu excepția celor care lucrează la instituții care prestează servicii populației, vor rămâne în continuare acasă, până la data de 4 mai, mai notează publicația.

În această perioadă de pandemie trebuie să dăm dovadă de demnitate, nu să facem jocuri de prost gust de genul cine dă mai mult, cine dă mai puțin”, declară la TVR Moldova Ambasadorul Poloniei la Chișinău, Bartlomiej Zdaniuk. ”Dar haideți să ne punem o întrebare: ce o să facem după pandemie? Care este viziunea, scopurile? Ce fel de viitor vrem să ne construim? Astea sunt întrebări serioase pe care trebuie să ni le punem, nu să facem jocuri de prost gust, cine a dat mai mult, cine a dat mai puțin. Fiecare încearcă să facă ceva frumos și hai să ne concentrăm pe lucruri mai importante”, a subliniat diplomatul.

Cum cooperezi cu un regim nerecunoscut, ca cel de la Tiraspol, dacă ai de oprit o pandemie?”, se întreabă jurnaliștii de la Europa Liberă, care amintesc că după ce Chișinăul a cerut participanților în formatul de negocieri 5+2 convocarea în regim de urgență a unei ședințe, misiunea OSCE în Republica Moldova a spus că „la această etapă nu există planuri pentru o întâlnire în formatul 5+2”. În replică, Chișinăul și-a exprimat regretul pentru reacția OSCE și a cerut Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să meargă în regiunea transnistreană cu o vizită tehnică pentru a monitoriza acolo „realitățile crizei pandemice COVID-19”. O cerere care era formulată de săptămâni bune și de administrația de la Tiraspol. Situația a fost comentată pe rețelele de socializare de fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, care a scris că o misiune separată a OMS în regiunea transnistreană, „oricât de tehnică nu ai boteza-o, este cel mai mare cadou pentru Tiraspol”.

Ziarul de Gardă relatează că mama judecătorului Igor Mânăscurtă, de la Curtea de Apel Chișinău, este proprietara unui teren de 7 ari amplasat în mun. Chișinău. Bunul imobil se vinde în această perioadă cu 95 de mii de euro, echivalentul a 1,8 milioane de lei. Iulia Mânăscurtă, în vârstă de 79 de ani este pensionară și locuiește în orașul Fălești. Solicitată de ZdG, ea a spus că terenul ar fi aparținut fiicei ei, fiind cumpărat din banii obținuți de aceasta peste hotare. Magistratul a refuzat să comenteze, declarând numai că terenul nu-i aparține.

Portalul Anticorupție.md scrie despre ”Zeci de milioane de accesări ale datelor cu caracter personal efectuate de autorități în 2019”. Instituțiile de stat din Republica Moldova au accesat anul trecut de 42 de milioane de ori datele personale ale cetățenilor în Registrul de Stat al Populației prin intermediul tehnologiei Common Object Interface. Tehnologia nu ar corespunde cerințelor față de asigurarea securității datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora. Datele se conțin în raportul pentru 2019 al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Experții susțin că 42 de milioane este numărul aproximativ de cazuri în care persoanele nu au fost informate despre faptul că datele lor personale au fost prelucrate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,14 m/s
Fri
0
Sat
-0
Sun
-0
Mon
0
Tue
0

Ultimele știri

Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să evite călătoriile pe insula elenă Santorini

Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să evite călătoriile pe insula elenă Santorini

Noul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, ales miercuri de Sfântul Sinod al BOR, va prelua titulatura „de Bogdania”. „Se referă la regiunea Moldovei”

Noul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, ales miercuri de Sfântul Sinod al BOR, va prelua titulatura „de Bogdania”. „Se referă la regiunea Moldovei”

MAE nu deține o evidență nominală a cetățenilor Republicii Moldova aflați în situație de ședere ilegală în SUA. „Suntem pregătiți să acordăm asistență consulară”

MAE nu deține o evidență nominală a cetățenilor Republicii Moldova aflați în situație de ședere ilegală în SUA. „Suntem pregătiți să acordăm asistență consulară”

Progresele în construcția podului peste Prut de la Ungheni, parte a Autostrăzii Unirii, au fost discutate de oficiali de la Chișinău și București

Progresele în construcția podului peste Prut de la Ungheni, parte a Autostrăzii Unirii, au fost discutate de oficiali de la Chișinău și București

DOSAR TRANSNISTREAN: „Această zonă care se numește Transnistria nu poate să fie un Kaliningrad” (VIDEO)

DOSAR TRANSNISTREAN: „Această zonă care se numește Transnistria nu poate să fie un Kaliningrad” (VIDEO)

Susținerea activă pe care România și Franța o acordă Republicii Moldova, subliniată la București de Emil Hurezeanu și ministrul delegat pentru afaceri europene al Franței

Susținerea activă pe care România și Franța o acordă Republicii Moldova, subliniată la București de Emil Hurezeanu și ministrul delegat pentru afaceri europene al Franței

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Igor Dodon nu trebuia să-și implice familia în finanțare politică, și într-o serie de proprietăți sau de afaceri, care nu neapărat ar fi din cei mai transparenți și curați bani (Audio)

A fost semnat acordul de grant prin care BERD va cofinanța interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România

A fost semnat acordul de grant prin care BERD va cofinanța interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România

Elevii celor opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană au revenit în sălile de clasă. Ministrul Educației: Se deschide o fereastră de oportunitate pentru a susține mai mult aceste instituții

Igor Grosu: Deschiderea negocierilor cu UE, obiectivul Parlamentului Republicii Moldova în 2025

Igor Grosu: Deschiderea negocierilor cu UE, obiectivul Parlamentului Republicii Moldova în 2025

Arhivă Radio Chișinău