Occidentul, la rândul său, consideră războiul o amenințare la adresa propriei securități și face toate eforturile pentru a sprijini apărarea suveranității Ucrainei, se arată în analiză.

Dar există o problemă inerentă cu încadrarea războiului ca fiind o ciocnire între SUA și Rusia. Acest lucru subminează spiritul, rezistența și sacrificiile zilnice ale ucrainenilor pentru a rezista atacurilor vecinei lor puternice hotărâte să recreeze o ordine imperială centrată pe Moscova, în spațiul post-sovietic.

Nicio cantitate de ajutor militar și financiar pentru Kiev nu ar fi fost suficientă pentru a zădărnici ambiția Kremlinului, dacă nu ar fi existat o determinare în rândul ucrainenilor de a lupta împotriva agresiunii și a revanșismului.

Faptul că țările și națiunile din Europa de Est au o influență și sunt mai mult decât niște pioni în luptele pentru putere ale jucătorilor mai mari este o concluzie cheie în contextul acestui război. Și depășește cu mult exemplul Ucrainei.

Polonia a devenit un jucător mult mai influent în apărarea europeană decât a fost vreodată. Nu contează doar faptul că este o țară din prima linie, care primește mulți dintre refugiații sosiți din Ucraina, oferă o rută terestră pentru a-și aproviziona vecina cu arme și ajutor umanitar și trimite asistență din propriul buzunar (mai mult de 3,5 miliarde de dolari până acum).

Polonia își mărește și cheltuielile pentru apărare, de la 2,2% din produsul său intern brut la un record de 3% din PIB în 2023, unul dintre cele mai mari procente din cadrul NATO. Banii vor merge la modernizarea și extinderea forțelor sale militare și ar putea face din armata poloneză una dintre cele mai mari de pe continent.

Varșovia achiziționează tancuri și obuziere autopropulsate din Coreea de Sud, într-o tranzacție în valoare de 5,76 miliarde de dolari, și va achiziționa avioane de luptă F-35 de ultimă generație din SUA, în următorii ani.

Cazul polonez nu este o excepție. Bugetul de apărare al României urmează să atingă anul viitor 2,5% din PIB, cu mult peste valoarea de referință a NATO de 2%. Statele baltice – Letonia, Lituania și Estonia – vor atinge, de asemenea, ținta de a cheltui 2,5% din PIB-ul lor, în următorii câțiva ani.

Într-adevăr, țările de pe flancul estic se reînarmează pe scară largă, vechile sisteme de fabricație sovietică fiind transferate în Ucraina sau complet abandonate.

De asemenea, ar trebui să se ia în considerare influența recent dobândită pe care est-europenii o au în UE și în NATO. Timp de mulți ani, Polonia și statele baltice au fost respinse ca fiind prea dure cu Rusia. Abordarea prudentă a Germaniei, bazată pe ideea că legăturile comerciale strânse ar crea un interes comun cu Moscova, a prevalat și a fost îmbrățișată și de alte mari puteri vest-europene, inclusiv de Franța.

Acesta a fost cazul chiar și după anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea a Ucrainei și după prima etapă a războiului din regiunea Donbas, din 2014-2015. Cei care monitorizează Europa își amintesc cu siguranță că președintele francez Emmanuel Macron aclama Franța, chiar lângă Putin, la finala Cupei Mondiale din 2018, de la Moscova.

Dar atacul din acest an asupra Ucrainei a schimbat această situație. Acum, UE aplică sancțiuni din ce în ce mai riguroase împotriva Moscovei, inclusiv în sectorul său energetic profitabil. Iar Polonia și statele baltice sunt în fruntea acestui efort, cerând pedepse din ce în ce mai severe împotriva Moscovei. Se simt încurajați și dau tonul în politica UE.

În același timp, războiul le-a dat avânt „prietenilor” lui Putin din Europa de Est. A fost o oportunitate pentru prim-ministrul ungar Viktor Orban de a-și inversa cota de popularitate în scădere și de a obține o realegere record, pentru a treia oară. Pentru a câștiga votul din aprilie, el a amplificat și a exploatat cu pricepere temerile alegătorilor că țara lor ar putea fi târâtă în conflict.

Mai târziu, Orban a reușit să obțină o derogare de la embargoul UE asupra petrolului rusesc care ajunge în Ungaria prin conducta Drujba (Prietenia) prin Belarus și Ucraina. El și-a folosit, de asemenea, dreptul de veto asupra unui pachet de ajutor de 18 miliarde de euro (19 miliarde de dolari) pentru Ucraina, ca pârghie pentru dezghețarea fondurilor UE, pe care Bruxelles-ul le-a condiționat de implementarea de către guvernul său a reformelor privind statul de drept.

În timp ce Ungaria, cu poziția sa pro-Kremlin, a acționat pentru zădărnicirea eforturilor de a ajuta Ucraina, ea a contribuit, însă, la acordarea unei atenții din ce în ce mai mari Europei de Est pe agenda Bruxelles-ului. În ultimele 10 luni, UE a demonstrat un angajament mult mai serios față de candidații aspiranți aflați de-a lungul graniței sale de est. Budapesta poate revendica cel puțin o parte din merit pentru acest lucru, cel care conduce extinderea fiind comisarul Oliver Varhelyi, un diplomat maghiar de carieră (care, în mod interesant, este considerat a fi apropiat de Orban).

Desigur, și alte state est-europene au fost destul de active în acest proces. Polonia, România și alte națiuni din regiune au făcut eforturi puternice pentru promovarea aderării Ucrainei și a Moldovei, cărora li s-a acordat statutul de candidat, în iunie.

Sub președinția cehă a UE, care a început în iulie, Bruxelles-ul a intensificat, de asemenea, eforturile de implicare în Balcanii de Vest. La mijlocul lunii decembrie, Bosnia și Herțegovina a devenit oficial candidată, în timp ce Kosovo a primit, în cele din urmă, undă verde pentru liberalizarea vizelor, pentru începutul anului 2024. Slovenia a făcut un lobby intens pentru statutul de candidat al Bosniei, în special, chiar dacă Sarajevo nu a reușit să îndeplinească multe dintre condițiile politice.

Summitul UE-Balcanii de Vest din 6 decembrie, desfășurat la Tirana, a demonstrat, de asemenea, angajamentul UE față de regiune. În mod semnificativ, a fost prima dată când conducerea Uniunii s-a reunit într-o țară terță.
În timpul summit-ului, liderii UE și cei din Balcani au trasat o cale de urmat către o piață comună regională. Bruxelles-ul s-a angajat să cheltuiască miliarde pentru construirea infrastructurii transfrontaliere și pentru „ecologizarea” și „digitalizarea” economiilor balcanice.

De asemenea, a anunțat un pachet de un miliard de euro (1,06 miliarde de dolari) pentru a ajuta membrii non-UE din regiune să facă față crizei energetice cauzate de războiul din Ucraina.

Deși extinderea în Balcanii de Vest rămâne o perspectivă îndelungată, Europa de Est a înregistrat performanțe mult peste așteptări. Și, dintre toți oamenii, Putin are cu siguranță un anumit ‘merit’ pentru asta. El a forțat regiunea să se mobilizeze atât politic, cât și militar, pentru a-i respinge agresiunea.

Șeful Kremlinului ar prefera să vorbească cu Washingtonul, și poate cu Berlinul și Parisul, despre geopolitică în Europa, ignorând Varșovia, Bucureștiul și Tallinnul. Dar viziunea sa este fără îndoială depășită.