Al doilea Paște pe front. Reacția soldaților ucraineni când localnicii din Bahmut le-au adus ouă roșii și pască
-
16 Aprilie 2023 10:54
Luptele au continuat în Ucraina chiar și de Paște. În orașul Bahmut, luptele nu țin cont de sărbătoare. Rușii au atacat orașul cu artilerie și au reușit să avanseze pe o mică porțiune.
Trupele ucrainene din apropierea graniței cu Belarus au sărbătorit Paștele cu pască și ouă roșii. Este al doilea an în care militarii sărbătoresc Învierea în tranșee, scrie Digi24.
Serghei Naiev, comandant al Armatei Ucrainei: "Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru etica muncii și pentru tot ceea ce faceți în poziția pe care o apărați pe acest front. Sărbători fericite!"
Soldații povestesc cum localnicii dintr-un sat din apropiere le-au adus alimente tradiționale de Paște.
Nicolai, soldat: "Oamenii care locuiesc în satul din apropiere sunt foarte drăguți cu noi, ne-au dat ouă vopsite și pâine de Paște. Suntem în relații foarte bune cu localnicii."
Cu toate că sunt într-una dintre puținele pauze operaționale, trupele ucrainene continuă să se antreneze pentru momentul în care se vor întoarce pe front la Bakhmut.
Chiar și de Paște, nori negri de fum se ridică în continuare printre clădirile distruse ale orașului care de luni de zile este centrul celor mai aprige lupte între forțele ruse și ucrainene. Marea Britanie a declarat vineri că trupele ucrainene au fost forțate să cedeze o parte din teritoriul orașului Bahmut.
Rusia a organizat zilele trecute un nou asalt acolo, susținut de focuri intense de artilerie. Bahmut a fost principala țintă a Rusiei într-o ofensivă de iarnă care până în prezent a adus câștiguri nesemnificative Kremlinului. Luptele de infanterie din micul oraș minier au avut o intensitate nemaiîntâlnită în Europa, de la cel de-al Doilea Război Mondial.