Ajutor de la stat în perioada rece a anului

  • 17 Octombrie 2020 11:11
Ajutor de la stat în perioada rece a anului

Familiile cu venituri reduse pot beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului (ianuarie-martie), în sumă de 500 de lei pe lună, dacă depun o cerere în acest sens la asistentul social din localitate sau la Direcția/secția asistență socială și protecție a familiei, conform reședinței.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale precizează, într-un răspuns pentru IPN, că ajutorul pentru perioada rece a anului se stabilește și se acordă familiilor defavorizate beneficiare de ajutor social, dar și familiilor solicitante de ajutor social, care au un venit global mediu lunar mai mic decât nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 2,2 ori. Beneficiază de drepturile de familie și persoanele adulte care nu fac parte dintr-o familie.

Familiile care s-au calificat pentru acordarea ajutorului social, automat se califică și pentru dreptul la ajutor pentru perioada rece a anului. Totodată, MSMPS aduce la cunoștință că familia defavorizată, în baza la aceeași cerere pentru acordarea ajutorului social, ar putea să nu fie eligibilă pentru acordarea dreptul la ajutor social, fiind depășit pragul de trecere pe venit, dar să se califice pentru acordarea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului.

Familia poate solicita ajutor social/ajutor pentru perioada rece a anului de la stat chiar și în cazul în care beneficiază de compensații la căldură din partea autorităților locale.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale atenționează că ajutorul social și ajutorul pentru perioada rece a anului nu se acordă în mod automat (de exemplu, beneficiarilor de pensii mărimea cărora nu depășește cuantumul venitului lunar minim garantat). Pentru a evalua posibilitatea acordării dreptului la aceste prestații este necesar ca solicitantul din cadrul familiei aflate în dificultate să depună cererea pentru acordarea ajutorului social, însoțită de actele confirmative, la asistentul social din localitate.

În ianuarie 2020 au beneficiat de ajutor pentru perioada rece a anului 196450 de familii, în februarie – 198432 și în martie – 196734 de familii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
14,4
Nori împrăștiați
Umiditate:94 %
Vint:2,06 m/s
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău