AIPA a autorizat subvenții de peste 8 milioane de lei pentru fermieri în noiembrie

  • 08 Decembrie 2025 20:30
AIPA a autorizat subvenții de peste 8 milioane de lei pentru fermieri în noiembrie

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că, în luna noiembrie 2025, au fost autorizate spre plată cererile de subvenții din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) în valoare totală de 8,10 milioane de lei. Sumele au fost direcționate către fermieri pe diverse măsuri.

Astfel, 300  mii de lei au fost alocați pentru o cerere aferentă plăților în avans, destinată finisării construcției unui tronson de drum de 2,5 km, iar alți 270 mii de lei au fost autorizați pentru cererile depuse în cadrul formei de plată subvenții post-investiționale, care vizează investiții în infrastructura de producere, prelucrare sau comercializare în sectorul vegetal, precum procurarea unui transportator pentru cereale sau a unei linii de procesare a fructelor.

Totodată, 740 mii de lei au fost destinați plăților directe în sectorul zootehnic, dintre care 560 mii de lei pentru plățile per cap de animal, inclusiv pentru junci peste 3 și 12 luni, și 180 mii de lei pentru plățile per kg produs, respectiv lapte de vacă.

Cea mai mare sumă, 6,79 milioane de lei, a fost autorizată pentru dezvoltarea proiectelor investiționale în cadrul Programului LEADER, dintre care 2,35 milioane de lei pentru funcționarea grupurilor de acțiune locală și 4,44 milioane de lei pentru implementarea strategiilor de dezvoltare locală.

În luna noiembrie, prin Programul LEADER, au fost autorizate 154 proiecte, repartizate pe trei sectoare. În sectorul public au fost subvenționate 71 proiecte, în valoare de 1,77 milioane de lei, cele mai solicitate domenii fiind serviciile de administrare publică, învățământul și activitățile recreative, culturale și sportive, precum și reabilitarea și modernizarea infrastructurii. În sectorul antreprenorial au fost autorizate 60 proiecte în valoare de 2,06 milioane de lei, în domenii precum agricultură, comerț și servicii, dotări de utilaje non-agricole, industrie și construcții și turism. Sectorul civic a beneficiat de 23 de cereri autorizate, în sumă de 610 mii de lei, pentru activități recreative, culturale și sportive, amenajarea zonelor publice, învățământ și turism.

Totodată, din Fondul de intervenție al Guvernului au fost autorizate spre plată surse financiare în valoare de 2,04 milioane de lei pentru compensarea creșterii prețului la energia electrică și 62,72 milioane de lei ca ajutor financiar pentru fermierii afectați de înghețurile târzii din primăvara anului 2025 la cultura de sfeclă de zahăr și la plantațiile perene, precum și pentru compensarea pagubelor la vița-de-vie în urma furtunii din raionul Cahul din 21 iulie 2025.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
25,96
Cer senin
Umiditate:57 %
Vint:3,58 m/s
Sat
22
Sun
17
Mon
18
Tue
21
Wed
22
Arhivă Radio Chișinău