Agresiunea rusă împotriva Ucrainei durează mai mult decât al Doilea Război Mondial, susține ministrul de externe de la Kiev
-
09 Mai 2020 10:17
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a atras atenția asupra faptului că agresiunea rusă împotriva Ucrainei durează mai mult decât al Doilea Război Mondial - scrie Evropeiska Pravda.
Potrivit sursei menționate, ministrul a făcut o declarație în acest sens vineri, la o reuniune specială prin videoconferință a Consiliului de Securitate al ONU, organizată pentru a marca 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În intervenția sa, șeful diplomației ucrainene a subliniat că, odată cu înființarea ONU, a apărut și speranța că lumea va deveni mai pașnică și că utilizarea forței împotriva integrității teritoriale și a independenței politice a oricărui stat va fi de neconceput. Rusia, însă, deși este membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, a recurs, totuși, la astfel de acțiuni agresive.
"Agresiunea rusă împotriva Ucrainei, care a dus la ocuparea ilegală a Crimeii și a unor zone din regiunile Donețk și Luhansk, durează deja mai mult decât al Doilea Război Mondial. Bilanțul acestei agresiuni a ajuns la peste 13.000 de decese și mai mult de 27.000 de răniți. Toate acestea se întâmplă chiar în inima Europei" - a remarcat ministrul de externe de la Kiev.
De asemenea, Dmitro Kuleba și-a exprimat regretul față de faptul că, "în Rusia zilelor noastre, continuă glorificarea fostului lider sovietic Iosif Stalin". "Obiectivul este reabilitarea unui stat totalitar, condus de un lider 'nevinovat'. Acest lucru se face pentru a simula un sentiment de impecabilitate a regimului, pentru a crea imaginea unui inamic extern și pentru a justifica agresiunea Moscovei împotriva unor vecini precum Ucraina și Georgia, dar și a războaielor hibride împotriva altor țări" - a atras atenția ministrul ucrainean de externe.
Sursa: Rador