Agenda discuțiilor la întrevederea lui Igor Dodon cu Vadim Krasnoselski
-
28 Octombrie 2019 13:20
Președintele Igor Dodon se întâlnește marți, 29 octombrie, cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Subiectele care vor fi discutate țin de așa numitul pachet „Berlin +”.
Vicepremierul pentru reintegrare, Vasilii Șova, a declarat pentru IPN că pe ordinea de zi se va regăsi subiectul conexiunii de telefonie fixă și mobilă, libera circulație a persoanelor oficiale și problema dosarelor penale pe numelor unor funcționari. Vicepremierul nu exclude că vor fi discutate și alte subiecte, cum ar fi situația din Zona de Securitate.
Potrivit lui Vasilii Șova, unele înțelegeri din „Berlin +” au fost în totalitate îndeplinite. Este vorba despre apostilarea diplomelor, asigurarea accesului fermierilor la pământurile lor din raionul Dubăsari, asigurarea condițiilor pentru funcționarea școlilor subordonate Ministerului Educației, instituirea numerelor neutre de înmatriculare a mașinilor din Transnistria.
Vasilii Șova declară că partea moldovenească a făcut cunoștință cu agenda liderului de la Tiraspol privind întrevederea și consideră că prin subiectele enunțate Vadim Krasnoselscki a dat de înțeles că se vor discuta și alte subiecte care sunt în interesul ambelor părți.
Întrevederea va avea loc într-un format lărgit, dar și bilateral, la Holercani.