Afganistan: Talibanii au organizat o adunare a victoriei, la Kabul
-
03 Octombrie 2021 14:46
Aproape 1.500 de persoane - exclusiv bărbați sau băieți îmbrăcați în marea lor majoritate în straie tradiționale talibane - au participat duminică la Kabul la un prim marș al victoriei organizat în capitala afgană de talibani, dornici să-și afirme autoritatea militară, dar și civilă, la șapte săptămâni de când controlează țara, transmite AFP, citat de AGERPRES.
Adunarea s-a desfășurat în comuna Kohdaman, la periferia capitalei afgane unde talibanii au fost ținuți la distanță timp de două decenii, de intervenția militară occidentală.
La tribună, Mawlawi Muslim Haqqani, viceministru pentru afaceri religioase, a salutat victoria mișcării islamiste care reprezintă în opinia sa înfrângerea creștinilor și a occidentalilor.
Zeci de gărzi puternic înarmate păzeau evenimentul, în timp ce cântecul victoriei răsuna dintr-o portavoce: "America înfrântă. Imposibil. Imposibil. Dar posibil!"
Manifestația a început dimineață printr-o procesiune de bărbați în uniforme de luptă, toți înarmați și arborând drapelul alb al talibanilor pe care este înscrisă profesiunea de credință musulmană. Mulțimea i-a primit cu tradiționalul 'takbir', ce constă în repetarea formulei religioase 'Allah Akbar'.
"Națiunile Unite sunt doar un alt nume pentru Statele Unite și mandatul lor nu vizează decât distrugerea țărilor musulmane, iar dacă le acceptați termenii, nu veți fi mai buni decât precedentul guvern", a declarat de la tribună Mohammad Akram, responsabil al unui grup de comando taliban.