Afganistan: Statul Islamic revendică atacul asupra moscheii șiite de la Kabul

  • 25 August 2017 17:03
Afganistan: Statul Islamic revendică atacul asupra moscheii șiite de la Kabul

Statul Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea atacului asupra unei moschei șiite la Kabul în timpul rugăciunii de vineri și care a făcut cel puțin 14 morți, a informat presa locală afgană, transmite Agerpres.

Potrivit postului local de televiziune Tolo, gruparea jihadistă sunită SI a revendicat atacul sinucigaș cu bombă asupra moscheii Imam-e-Zaman din cartierul Khair Khana, în nordul capitalei afgane. 
    
Atacul sângeros a avut loc la ora locală 13.30 (9.00 GMT), când zeci de credincioși musulmani erau adunați în interiorul moscheii pentru rugăciunea de vineri. 
   

Un atentator sinucigaș și-a detonat centura explozivă la poarta moscheii șiite, în timp ce alți atacatori au luat cu asalt clădirea, omorând cel puțin 14 persoane, au declarat oficiali afgani, citați de Reuters.

Potrivit Amaq, organul de propagandă al SI, atacul a fost comis de doi kamikaze.

Potrivit unui oficial din Ministerul de Interne, cel puțin 14 civili au fost omorâți, în timp ce cel puțin doi polițiști au fost uciși și alți opt răniți. 
    

Cel puțin două cadavre și 15 persoane rănite au fost aduse la spitalele din oraș, în timp ce ambulanțele încă transportau victimele de la locul atacului, a declarat Ismail Kawosi, un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății Publice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,24
Câțiva nori
Umiditate:74 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău