Afganistan | Președintele Ashraf Ghani anunță că au loc „consultări” vizând găsirea unei soluții politice

  • 14 August 2021 14:39
Afganistan | Președintele Ashraf Ghani anunță că au loc „consultări” vizând găsirea unei soluții politice

Președintele afgan Ashraf Ghani a afirmat sâmbătă într-un discurs adresat națiunii că au loc „consultări” vizând găsirea unei soluții politice care să garanteze „pacea și stabilitatea” în țară, transmit AFP, Reuters și Agerpres.

„Am început consultări care avansează rapid”, în cadrul guvernului, cu responsabili politici și partenerii internaționali și care vizează găsirea „unei soluții politice care să prevadă pacea și stabilitatea pentru poporul afgan”, a declarat Ghani.

El a asigurat că rezultatul consultărilor va fi anunțat „foarte repede”, fără a face aluzie la o posibilă demisie, cerută de unii, menționează AFP.

„Remobilizarea forțelor noastre de securitate și apărare constituie prioritatea numărul unu”, a subliniat șeful statului, adăugând că „se iau măsuri serioase în acest sens”.

Ghani a făcut aceste declarații în timp ce rebelii talibani continuă să avanseze rapid, pe fundalul retragerii forțelor internaționale, doar trei orașe mari aflându-se încă sub controlul forțelor guvernamentale afgane - capitala Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraș din nord, și Jalalabad (est).

Oficiali locali au confirmat sâmbătă pentru dpa că militanții au cucerit capitala provinciei estice Paktika, Sharana, fără a întâmpina opoziție.

Talibanii s-au apropiat de asemenea și mai mult de capitală, capturând orașul Pul-e-Alam, la circa 70 km de Kabul și care este capitala provinciei Logar, a declarat sâmbătă pentru Reuters un responsabil al consiliului local.

Sâmbătă, străzile capitalei afgane erau animate ca de obicei, dar la bănci se formaseră cozi, iar unii bărbați au declarat pentru AFP că au început să-și lase barbă, anticipând o sosire a talibanilor în oraș.

Mulți afgani, dar în special femeile, se tem de o revenire la putere a talibanilor și pierderea libertății pe care au început să o cunoască în ultimii 20 de ani. În timp ce s-au aflat la frâiele țării, între 1996 și 2001 - înainte de alungarea lor de la putere de coaliția internațională condusă de SUA -, talibanii au impus o versiune ultrariguroasă a legii islamice sharia, ce interzicea între altele femeilor să iasă din case fără un însoțitor de sex masculin, precum și să lucreze, iar fetele nu puteau merge la școală.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău