Afganistan | 12,3 milioane de dolari găsiți la domiciliile unor foști responsabili afgani
-
15 Septembrie 2021 20:00
Circa 12,3 milioane de dolari în numerar și în lingouri de aur au fost găsite la domiciliile unor foști demnitari afgani, a anunțat miercuri Banca Centrală de la Kabul, la o lună după preluarea puterii de către talibani în Afganistan, care au denunțat corupția fostului regim și își laudă propria transparență, relatează France Presse și DPA.
'Banii recuperați provin de la înalți conducători ai guvernului precedent, cum ar fi Amrullah Saleh (fostul vicepreședinte) și unele agenții de securitate care păstrau lichidități și aur în birourile lor', conform unui comunicat al Băncii Centrale afgane, controlată de către talibani de când au preluat puterea în țară.
'Emiratul Islamic', numele dat Afganistanului de către talibani, a transferat toate valorile găsite 'în fonduri naționale' în numele 'transparenței', se afirmă în textul publicat online.
Banca Centrală precizează că nu știe 'în acest stadiu în ce scop' urmau să servească acești bani lichizi și aceste lingouri de aur.
Saleh este singurul responsabil al fostului guvern nominalizat în comunicatul băncii, care nu precizează suma exactă ridicată de la reședința sa.
În ultimele zile, conturi pro-talibane au distribuit o înregistrare video, devenită virală, arătând saci plini cu bani. Oficialul taliban Ahmadullah Wasiq a afirmat într-un tweet că militanții au confiscat 6 milioane de dolari cash și 18 lingouri de aur la reședința lui Saleh din provincia Panjshir.
Saleh, care s-a proclamat președinte după fuga lui Ashraf Ghani din țară și despre care se crede că ar conduce rezistența împotriva talibanilor și se ascunde în munții Panjshir, nu a comentat deocamdată aceste acuzații.
Sub guvernul fostului președinte Ashraf Ghani corupția era generalizată și endemică în Afganistan. Ajutoare de zeci de milioane de dolari ar fi fost deturnate din fonduri publice.
Fostul șef al statului este acuzat el însuși că a luat cu el milioane de dolari când a fugit la Abu Dhabi. În speță, fostul ambasador al guvernului afgan în Tadjikistan, Mohammad Zahir Agbar, a afirmat că Ashraf Ghani ar fi luat cu el 169 milioane de dolari atunci când a fugit din țară, o acuzație pe care Ghani a respins-o ca fiind 'nefondată', potrivit dpa.
Anunțul privind găsirea și confiscarea celor 12 milioane de dolari intervine în timp ce țara, controlată de o lună de mișcarea islamistă, se confruntă cu o penurie de lichidități.
Pentru a evita prăbușirea sistemului bancar, afganilor li se permite să retragă echivalentul a 200 de dolari pe săptămână de persoană.
Banca Mondială (BM) și Fondul Monetar Internațional (FMI) și-au suspendat ajutoarele pentru Afganistan după preluarea puterii de către talibani, iar SUA au înghețat rezervele Băncii Centrale afgane deținute la Washington. AGERPRES