Aeroportul internațional din Bali a fost redeschis după ce vântul a schimbat direcția coloanelor de cenușă vulcanică

  • 29 Noiembrie 2017 12:05
Aeroportul internațional din Bali a fost redeschis după ce vântul a schimbat direcția coloanelor de cenușă vulcanică

Aeroportul internațional Ngurah Rai din Bali a fost redeschis miercuri după amiaza, spre ușurarea a circa 12.000 de turiști blocați pe insula indoneziană, la trei zile după ce a fost închis din cauza cenușii eliberate în atmosferă de vulcanul Agung aflat pe punctul de a erupe, informează Agerpres.

Aeroportul a fost redeschis la ora locală 15:00 (07:00 GMT). "Dar vom continua să monitorizăm constant situația pe teren", a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului, Aroe Ahsanurrohim, care nu a exclus o nouă închidere în caz de vânt nefavorabil.

Ințial, aeroportul urma să rămână închis până joi dimineață, dar vânturile favorabile au schimbat direcția coloanelor de cenușă eliberată în atmosferă și care a fost considerată de autorități o amenințare pentru aeronave.

Muntele Agung, de peste 3000 de metri înălțime și situat la aproximativ 75 de kilometri de principalele destinații turistice Kuta și Seminyak, emite de câteva zile coloane groase de fum gri și există temerea unei erupții majore în orice moment.

Ca o consecință a activității vulcanice, aeroportul internațional din Lombok, o insulă vecină cu Bali, a fost închis și redeschis de mai multe ori în ultimele zile. Acesta era deschis miercuri.

O sută de autocare au fost puse la dispoziție în Bali pentru a transporta călătorii blocați în mai multe destinații de unde pot zbura, cum ar fi Surabaya în Java de Est — aproximativ 13 ore cu mașina și barca de Bali — sau chiar capitala Jakarta, în vestul Java.

Majoritatea turiștilor blocați în Bali sunt chinezi, urmați de australieni, indieni, britanici și japonezi, a precizat biroul local pentru imigrație.

Agung este unul dintre cei 129 de vulcani din arhipelagul din Asia de Sud-Est situat pe centura de foc a Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă cutremure frecvente și activitate vulcanică. A început să dea semne de activitate în septembrie. Aproximativ 140.000 de locuitori au fost evacuați din zonă, dar mulți s-au întors acasă la sfârșitul lunii octombrie, după o scădere a activității vulcanului.

Săptămâna trecută, Agung a aruncat în atmosferă coloane de fum cenușiu, ceea ce experții au numit o erupție freatică, cu o expulzare bruscă și violentă de vapori de apă, care ar putea provoca o erupție majoră. Zeci de mii de oameni și-au părăsit deja casele aflate în jurul vulcanului din estul insulei și se estimează că până la 100.000 de oameni își vor părăsi locuințele sau vor fi forțați să plece, au spus responsabili ai Agenției pentru gestionarea dezastrelor naturale.

Ultima erupție a Muntelui Agung datează din 1963 și a provocat aproape 1.600 de decese, mulți locuitori nefiind evacuați la timp.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău