Adunarea Națională „Moldova Europeană” nu trebuie transformată într-un eveniment de partid, opinii

  • 13 Aprilie 2023 08:48
Adunarea Națională „Moldova Europeană” nu trebuie transformată într-un eveniment de partid, opinii

Este necesară constituirea unui comitet creat din reprezentanții forțelor proeuropene și societății civile, pentru a asigura o reprezentativitate cât mai extinsă a Adunării Naționale. O spun exponenții intelectualității de la Chișinău după ce președinta Maia Sandu a convocat pentru data de 21 mai Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Reprezentanții intelectualității spun că în condițiile în care în centrul Chișinăului și-au anunțat intenția de a organiza manifestații și reprezentanții opoziției proruse, unitatea forțelor proeuropene este crucială, notează IPN.

Scriitorul Vitalie Ciobanu spune că inițiativa șefei statului de a chema cetățenii cu viziuni proeuropene la un eveniment în centrul Chișinăului este binevenită și va reprezenta un mesaj către comunitatea internațională privind dezideratul de eurointegrare a Republicii Moldova.

„Apelul președintei Maia Sandu a răscolit așteptările opiniei publice prodemocratice, proeuropene. În ultimele luni ne-am obișnuit să vedem străzile capitalei pline de protestatarii plătiți și aburiți de penalul Șor. Multă lume se întreba cum e posibil ca autoritățile să lase Piața Marii Adunări Naționale pe mâna acestor penali. Inițiativa președintei Maia Sandu a venit pe un teren gata afânat. Mă aștept să avem o mare afluență de cetățeni care să dorească să-și exprime opțiunea proeuropeană”, a spus scriitorul Vitalie Ciobanu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

În același timp, istoricul Octavian Țîcu spune că guvernarea nu ar trebui să monopolizeze evenimentul din 21 mai, ci să se asigure că la Adunarea Națională are loc consolidarea tuturor forțelor proeuropene și pro-România.

„Moldovenii s-au împărțit în două tabere, cei care vor veni și cei care nu vor veni. Iar din cei care vor veni, unii o vor face necondiționat, pentru că se consideră europeni, alții vor dori să fie invitați într-un dialog mai extins, mă refer la partidele politice care revendică o moștenire comună cu PAS-ul asupra traseului de integrare europeană. Și vor veni unioniștii care sunt europeni, dar și-ar dori și o apropiere accentuată de România. A avut loc un declic în privința coalizării forțelor proeuropene, imediat după victoria Maiei Sandu. Aici sunt multe de reproșat Maiei Sandu și PAS-ului în privința felului cum au gestionat moștenirea luptei comune pe care forțele proeuropene au dus-o pentru integrarea europeană. Sunt câteva partide politice care ar trebui să fie invitate, iar liderii acestor partide ar trebui să fie alături de președinta Sandu”, a spus istoricul Octavian Țîcu.

Pentru data de 21 mai, când este planificată Adunarea Națională „Moldova Europeană”, în PMAN și-au anunțat intenția de a organiza manifestații Partidul Socialiștilor și Mișcarea pentru Popor, condusă de reprezentanții partidului Șor.

„Se adună nori deasupra acestei Adunări, în ziua respectivă vor ieși Sor și Dodon cu reprezentanții lor. De aceea, avem nevoie mai mult ca niciodată de unitate. Nu trebuie să transformăm această Adunare în una de partid, în evenimentul unui singur partid. Trebuie să facem tot ce putem ca să se simtă reprezentați toți cei care împărtășesc această opțiune proeuropeană. Nu este încă târziu să se constituie un comitet al acestei Adunări din care să facă parte reprezentanții societății civile, cei ai diferitor forțe politice. Guvernarea, din păcate, încă nu a învățat să dialogheze cu toate forțele proeuropene. Au apărut acum partide proeuropene noi, iar această apariție are la bază tocmai lipsa dialogului”, a spus scriitorul Constantin Cheianu.

Inițiativa președintei Maia Sandu de a organiza Adunarea Națională „Moldova Europeană” are loc în contextul organizării în Republica Moldova la data de 1 iunie a reuniunii Comunității Politice Europene. La eveniment sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău