Adrian Băluțel: Înțelegem că Guvernul este taxat pentru lipsa de performanță a instituțiilor anticorupție

  • 24 Iunie 2023 12:45
Adrian Băluțel: Înțelegem că Guvernul este taxat pentru lipsa de performanță a instituțiilor anticorupție

Guvernul inițiază discuții cu Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, CNA și Consiliul Concurenței pentru a le oferi tot suportul necesar, astfel încât aceste instituții să realizeze acele recomandări ale Comisiei Europene în care sunt vizate. O spune secretarul de stat al Cancelariei de Stat, Adrian Băluțel. În același context, reprezentanții societății civile spun că raportul preliminar al Comisiei Europene denotă progrese modeste la capitolul lupta cu corupția, deoligarhizarea și reforma administrației publice, notează IPN.

Potrivit unui raport preliminar, Republica Moldova a reușit să realizeze pe deplin trei din cele nouă recomandări ale Comisiei Europene, fiind vorba de modificarea legislației electorale, implicarea societății civile în procesele decizionale și asigurarea respectării drepturilor omului. Restante rămân condiționalitățile ce vizează reforma justiției, lupta cu corupția, deoligarhizarea și reforma administrației publice.

„Atenția autorităților trebuie să fie concentrată pe trei condiționalități care au fost evaluate cu un progres mediu, e vorba de domeniul anticorupție, combaterea crimei organizate și spălării banilor și reforma administrației publice. În evaluarea intermediară a Comisiei, chiar dacă este una verbală către statele membre, oricum este clar care sunt așteptările Comisiei Europene. Pe domeniul anticorupție autoritățile moldovenești trebuie să se asigure că instituțiile anticorupție, CNA și Procuratura Anticorupție, sunt suficient de abilitate pentru a asigura o investigare eficientă a cazurilor de corupție de nivel înalt. Pe domeniul spălării banilor un proiect pe confiscare civilă este în proces de elaborare. Pe domeniul administrației publice la moment are loc un proces de evaluare a funcționalității ministerelor, iar condiția Comisiei este ca această evaluare să fie finalizată și să fie asigurată o reformă a administrației publice”, a spus directorul executiv IPRE, Iulian Groza, în cadrul emisiunii „Paralela 47” de la Radio Moldova.

Reprezentanții guvernării spun că cele mai multe dintre recomandările rămase restante vizează instituții independente, însă Guvernul le va oferi acestora pârghiile necesare pentru a finaliza reformele demarate.

„Pe unele elemente, într-adevăr, avem mult de lucru. Reforma justiției și lupta cu corupția nu sunt neapărat elemente care țin de Guvern, ci de CNA, Procuratura Anticorupție, Procuratura Generală, dar oricum Guvernul este taxat pentru lipsa de performanță a acestora. De aceea, în următoarele luni vom avea un dialog strâns cu aceste instituții, dar și cu Consiliul Concurenței pe aspecte de deoligarhizare, pentru a vedea în ce măsură Guvernul poate interveni pentru a le acorda mai multe competențe, resurse. Guvernul vrea să ofere toate pârghiile necesare pentru ca aceste nouă recomandări ale Comisiei Europene să fie realizate de către toate instituțiile vizate”, a spus secretarul de stat al Cancelariei de Stat, Adrian Băluțel.

În luna octombrie Comisia Europeană va prezenta un raport privind gradul de implementare a celor nouă recomandări de către Republica Moldova. În baza raportului Comisiei Europene, statele membre vor decide dacă Uniunea Europeană începe sau nu negocierile de aderare cu autoritățile de la Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
25,24
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:5,66 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
18
Arhivă Radio Chișinău