Adoptat! Alegerile parlamentare vor avea loc pe 24 februarie 2019

  • 27 Iulie 2018 12:56
Adoptat! Alegerile parlamentare vor avea loc pe 24 februarie 2019

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 24 februarie 2019, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Parlament, în ultima ședință din sesiunea de primăvară-vară.

Inițiativa a fost prezentată de șeful Legislativului, Andrian Candu, care este și unul dintre autori. 

El a motivat decizia de a amâna cu câteva luni organizarea alegerilor, deși anterior se vehicula ca acestea să aibă loc la sfârșitul acestui an, prin faptul că scrutinul va avea loc în conformitate cu prevederile sistemului mixt, pentru care sunt necesare mai multe pregătiri. De asemenea, potrivit lui Andrian Candu, astfel și actualul Parlament și Guvernul își vor putea exercita activitatea mai eficient. De asemenea, opoziția va avea mai mult timp să se pregătească. 

Amintim că mandatul actualului Parlament expiră la 30 noiembrie, iar alegerile trebuie organizate în cel mult trei luni de la această dată, adică până la sfârșitul lunii februarie 2019.

Potrivit Constituției, Parlamentul este ales pentru un mandat de 4 ani. Mandatul acestuia poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de ”război sau de catastrofă”. Mandatul Parlamentului se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe. Dar în această perioadă nu poate fi modificată Constituția și nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:69 %
Vint:7,72 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău