Administrația Vladimir Putin a trimis forțe speciale în Siria. Moscova respinge acuzațiile

  • 18 Iulie 2019 19:06
Administrația Vladimir Putin a trimis forțe speciale în Siria. Moscova respinge acuzațiile

Rusia a trimis trupe speciale pentru a oferi asistență armatei siriene în confruntările din nord-vestul Siriei, afirmă membri ai grupurilor insurgente, dar Administrația Vladimir Putin a negat informațiile.

"Trupe speciale sunt prezente pe teren. Rușii intervin direct acum", afirmă căpitanul Naji Mustafa, purtătorul de cuvânt al coaliției insurgente Frontul Național pentru Eliberare (NLF), susținută de Turcia.

Conform surselor citate, Rusia a trimis în ultimele zile efective ale forțelor speciale în regiunea siriană Idlib, informează cotidianul israelian Haaretz.

În ultimele luni, armata rusă a coordonat din spatele liniei frontului operațiunile armatei siriene în provinciile Hama și Idlib. 

"Dat fiind că forțele președintelui Bashar al-Assad nu reușeau să avanseze, Rusia a intervenit acum direct, după peste 200 de raiduri aeriene", a precizat Naji Mustafa.

Ministerul rus al Apărării a respins acuzațiile, transmite mediafax.

Ministerul Apărării de la Moscova a catalogat acuzațiile drept "false". "Este vorba de un alt fals. Nu au existat și nu există efective terestre în Siria. În conformitate cu Acordul ruso-turc din 2017, doar posturi de control ale Poliției militare există în zona pentru reducerea tensiunilor din Idlib, acestea având rolul de a monitoriza alături de colegii turci regimul de încetare a focului", precizează Ministerul rus al Apărării.

Rusia oferă asistență Administrației Bashar al-Assad în conflictul cu grupuri teroriste și insurgente.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Ninsoare și ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:8,23 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
2
Mon
2
Tue
1
Arhivă Radio Chișinău