Adevărul | Tensiuni în PL după negocierile cu PAS și PDA (Revista presei)

  • 11 Decembrie 2018 09:13
Adevărul | Tensiuni în PL după negocierile cu PAS și PDA (Revista presei)

Revista presei - 11 decembrie 2018.

„Președintele Dodon este SUSPENDAT din funcție pentru a cincea oară, titrează Timpul, după ce „șeful statului” a refuzat să promulge patru legi revotate de Parlament. Publicația amintește că Igor Dodon a fost suspendat din funcție de patru ori până acum, pentru refuzul de a numi în funcții noii miniștri sau pentru refuzul de a promulga legile revotate de Parlament, deși Constituția îl obligă să semneze documentele respective”.

„Dodon se opune dar nu chiar. L-a învestit pe noul ministru al Finanțelor”, reține portalul Deschide.md.

Iar Ziarul de Gardă scrie că „deși anterior Igor Dodon a refuzat să semneze decretele de numire în funcția a mai multor miniștri propuși de Partidul Democrat, de această dată șeful statului a declarat că nu i-a fost greu să îl numească pe Chicu în funcția de ministru”.

„PLDM, un pas umilitor, dar corect, titrează Ziarul Național, care comentează decizia acestui partid de a nu va participa la alegeri cu propriul stindard, acceptând condițiile PPDA-PAS: să delege niște eventuali candidați pe lista acestui bloc. Potrivit editorialistului Nicolae Negru, este un pas umilitor pentru un partid care mai speră „să fie iarăși ce a fost și mai mult decât atâta”, dar corect, căci partidul nu mai apare în sondaje printre formațiunile pentru care intenționează să voteze alegătorii. În opinia autorului, și mai corect era dacă PLDM se autodizolva”.

Tensiuni în PL după negocierile cu PAS și PDA, titrează Adevărul. Publicația scrie că după o nouă rundă de negocieri dintre Partidul Liberal, Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma Demnitate și Adevăr, care a avut loc luni, situația a devenit tensionată în interiorul formațiunii conduse de către Dorin Chirtoacă, după ce Valeriu Munteanu ar fi declarat că PL refuză să participe în alegeri alături de Blocul ACUM, format din PAS și PDA, fapt negat de Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă”.

În opinia comentatorului Petru Bogatu, „Platforma DA dorește să-i jupoaie de vii pe liberali și liberali-democrați, luându-le primarii și consilierii locali care le-au mai rămas în filialele din teritoriu fără a-și asuma vreun angajament față de partidele respective”, citim pe portalul Deschide.md.

Portalul Tribuna amintește că „PD nu are cum să câștige majoritate parlamentară, dar nu are nici șanse să pretindă la o coaliție postelectorală cu PAS și PDA, mai ales după invalidarea rezultatelor alegerilor primarului capitalei, după atacurile reciproce dure în care sunt implicate aceste formațiuni inclusiv în ultima perioadă și după deteriorarea evidentă a relațiilor cu factorii decizionali europeni. PD nu poate spera nici la o coaliție cu socialiștii, care au respins categoric o astfel de evoluție a evenimentelor în perioada postelectorală, mai scrie publicația care preia o analiză publicată pe www.coment.md.  „Astfel, PD poate rămâne la putere doar în trei cazuri, dacă atrage masiv de partea sa după alegeri deputați din alte formațiuni (cum a mai făcut începând cu 2016), dacă determină invalidarea rezultatelor alegerilor parlamentare și continuă să mențină puterea în mod abuziv sau dacă instituie stare de urgență. Numai că, fiecare dintre aceste scenarii ar putea avea urmări imprevizibile, nefiind exclus nici efectul boomerang-ului, adică când totul s-ar putea întoarce împotriva PDM”, atenționează publicația.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:7,72 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău