Actul de identitate, obligatoriu în spațiile publice

  • 11 Octombrie 18:12
Actul de identitate, obligatoriu în spațiile publice

Toți cetățenii, cu excepția minorilor, sunt obligați, pe tot parcursul perioadei de stare de urgență în sănătate publică, să dețină un act de identitate, o copie sau o fotocopie în format digital a documentului în timpul aflării în toate spațiile publice închise și deschise, inclusiv în transportul public. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică, transmite IPN.

Deținerea unui act de identitate, o copie sau o fotocopie în format digital a acestuia va fi necesară și la prezentarea Certificatului COVID. Potrivit Ministerului Sănătății, începând cu 15 octombrie, cetățenii vor putea descărca online Certificatul COVID-19. Acesta include: certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare.

Certificatul digital COVID-19 facilitează libera circulație la nivel național și internațional, în condiții de siguranță, pe perioada pandemiei COVID-19. Documentul va putea fi descărcat gratuit și va fi disponibil în limbile română/engleză. Acesta reprezintă o dovadă oficială că persoana a fost vaccinată împotriva COVID-19, s-a testat și are un rezultat negativ sau a avut COVID-19 și s-a vindecat.

De altfel, Certificatul COVID eliberat pe teritoriul altui stat, în baza modelului țării emitente, trebuie să fie prezentat în limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă. Pentru certificatele emise în alte limbi decât cele menționate, acestea vor fi confirmate prin traducere autorizată în Republica Moldova, în limbile română sau rusă.

Totodată, persoanele care își propun să intre pe teritoriul Republicii Moldova și urmează să respecte regimul de autoizolare trebuie să completeze și să prezinte fișa epidemiologică, care din data de 5 octombrie este în format online. Persoanele care vor prezenta informații false riscă să fie trase la răspundere conform legislației.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
12,81
Cer senin
Umiditate:84 %
Vint:4,02 m/s
Sun
12
Mon
11
Tue
9
Wed
9
Thu
14

Curs oficial BNM 17 Octombrie 2021

MDL RATĂ TREND
EUR 20.0616 -0.0000
USD 17.3513 -0.0000
RON 4.0528 -0.0000
UAH 0.6587 -0.0000
RUB 0.2415 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău