Activități sportive, organizate de DGETS în preajma Hramului orașului Chișinău

  • 12 Octombrie 2019 15:30
 Activități sportive, organizate de DGETS în preajma Hramului orașului Chișinău

Tradițional, în fiecare an de Hramul orașului Chișinău, Direcția generală educație, tineret și sport, împreună cu federațiile sportive, organizează competiții la ciclism, tenis, haltere etc. Elevii cu cele mai bune rezultate se vor învrednici de premii.

Până duminică, pe Șoseaua Băcioi, se desfășoară cupa deschisă a municipiului Chișinău la ciclism. La lacul Valea Morilor are loc campionatul municipiului Chișinău la caiac-canoe. La Sala sportivă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” are loc campionatul deschis al municipiului Chișinău la tenis de masă. În zilele de sâmbătă și duminică, la Școala sportivă specializată de haltere, are loc Cupa Open a municipiului Chișinău la haltere.

Pe 13 octombrie, tradițional, în Sala Universității de Stat de Educație Fizică și Sport se va desfășura Campionatul deschis al municiului Chișinău la karate. Tot duminică, va avea loc Campionatul de toamnă al municpiului Chișinău la activități sportive.

Șeful Secției sport din cadrul Direcției, Victor Gheorghiu, a delcarat pentru IPN că prin aceste acțiuni, organizate tradițional, autoritățile își propun să antreneze tinerii în activități sportive, să contribuie la organizarea timpului liber și la promovare modului sănătos de viață, astfel fiind sărbătorit Hramul Chișinăului. La aceste activități participă elevii din instituțiile de învățământ preuniversitare, cei din cadrul școlilor sportive și cluburilor sportive.

Pe 14 octombrie, Direcția generală educație, tineret și sport va desfășura ceremonia de înmânare a Premiului municipal de merit pentru anul 2019, care a ajuns la a XVI-a ediție. Beneficiarii bursei sunt elevii care au obținut rezultate excelente la învățătură și performanțe excepționale la competițiile municipale, naționale și internaționale la diverse discipline școlare, precum și în domeniul artelor și sportului. De asemena, vor fi premiate persoanele în etate care au contribuit substanțial la dezvoltarea și promovarea valorilor educaționale, științifice și culturale. Evenimentul se va desfășura la Sala cu Orgă, începând cu ora 12.00.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:4,63 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău