Activitatea azilului de câini din Chișinău e periclitată în lipsa unei autorizații

  • 02 Mai 19:36
Activitatea azilului de câini din Chișinău e periclitată în lipsa unei autorizații

Deși municipiul Chișinău are un azil pentru câinii străzii, pentru a putea captura animalele este necesară o autorizație din partea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, eliberarea căreia întârzie, menționează viceprimarul Ilie Ceban. De la începutul anului curent, Primăria a transmis cel puțin 17 demersuri în adresa ANSA cu solicitarea să poată fi deschis cel puțin un cabinet veterinar pe teritoriul azilului. Inspectorii ANSA au fost la fața locului cu verificări, dar autorizația așa și nu a fost eliberată.

Viceprimarul Ilie Ceban spune că activitatea azilului este periclitată. Municipalitatea a asigurat condiții de activitate care să corespundă cerințelor stabilite și a prezentat acest lucru specialiștilor, dar autorizația nu a fost emisă. Fără ea, serviciile municipale nu pot captura câinii. Între timp, animalele se adună în număr mare, mai ales în parcuri.

Solicitat de IPN, directorul general adjunct în domeniul sanitar-veterinar în cadrul ANSA, Alexandr Manciu, a confirmat că la una din subdiviziunile agenției responsabile de municipiul Chișinău a fost depusă cerere pentru a obține autorizația sanitar-veterinară pentru azilul de câini. Faptul că nu a fost eliberată arată că au existat deficiențe și e nevoie să fie ajustate condițiile, după care să fie solicită repetat o autorizație.

 „Colegii care nemijlocit au recepționat și au examinat solicitarea respectivă au comunicat despre carențele care ar trebui să fie înlăture. Și ulterior, odată cu înlăturarea lor, să se depună solicitarea pentru a fi examinată și, dacă se vor conforma tuturor cerințelor, le va fi eliberată acea autorizație sanitar-veterinarăˮ, a spus Alexandr Manciu, recunoscând totuși că e vorba de „carențe minoreˮ.


Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:3,09 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău