Activistă de doar 16 ani, nominalizată la premiul Nobel pentru pace
-
15 Martie 2019 15:50
O activistă pentru mediu în vârstă de 16 ani, suedeza Greta Thunberg, a fost nominalizată la premiul Nobel pentru pace în semn de recunoaștere pentru eforturile sale de prevenire și combatere a schimbărilor climatice, potrivit cbsnews.com, scrie Mediafax.
Thunberg este o vedetă a grevelor organizate în școli pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice, iar, vineri, aceasta s-a numărat printre cele câteva sute de mii de studenți din lumea întreagă ce au renunțat la cursuri pentru a manifesta în stradă.
Greva pentru climat a tinerilor (The Youth Climate Strike) este programată în peste 130 de orașe din 90 de țări.
Thunberg a devenit cunoscută în septembrie 2018, când în Suedia aveau loc alegeri parlamentare.
Curând, acțiunile ei au câștigat din ce în ce mai mulți adepți pe rețelele de socializare online, iar mișcarea s-a extins în zeci de țări.
Potrivit regulamentului fundației care administrează premiile Nobel, orice membru al unui guvern poate nominaliza o persoană pentru distincția pentru pace.
Propunerea de nominalizare a fost făcută în cazul ei de trei parlamentari norvegieni, printre care Freddy André Ovstegard.
Câștigătorul premiului Nobel pentru pace va fi anunțat în octombrie, iar ceremonia de decernare va avea loc în decembrie.
Dacă ar câștiga anul acesta, Thunberg ar deveni cea mai tânără laureată a premiului Nobel pentru pace, record deținut în acest moment de Malala Yousafzai, care a fost recompensată cu prestigioasa distincție pe când avea 17 ani, în 2014.