Acord între Pakistan și FMI pentru un împrumut de șase miliarde de dolari pentru trei ani

  • 13 Mai 2019 08:10
Acord între Pakistan și FMI pentru un împrumut de șase miliarde de dolari pentru trei ani

Pakistanul, a cărui balanță comercială este foarte dezechilibrată, a reușit să ajungă la un acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru un împrumut de șase miliarde de dolari pe o perioadă de peste trei ani, au anunțat duminică ambele părți după mai multe luni de negocieri, relatează AFP,preluată de Agerpres.

"Vom primi șase miliarde de dolari de la FMI", a declarat la postul național de televiziune Abdul Hafeez Sheikh, consilier pe probleme financiare al premierului Imran Khan.

FMI, într-un comunicat, a făcut cunoscut că "am reușit să ajungem la un acord" cu Islamabadul pentru un împrumut de "circa șase miliarde de dolari" pentru o perioadă de "39 de luni".

Potrivit acestui comunicat, acordul trebuie să fie aprobat de conducerea FMI și consiliul său de administrație și, ulterior, va fi legat de "punerea în practică în timp util" a măsurilor decise de cele două părți.

El vizează, potrivit FMI, "să susțină ordinea de zi a ambițioaselor autorități în termeni de reforme macroeconomice și structurale", care includ "ameliorarea finanțelor publice" și "reducerea datoriei publice (a Pakistanului) cu ajutorul reformelor fiscale și administrative".

Sarcina pare imensă într-o țară cu peste 207 milioane de locuitori, cu o economie mai mult informală și unde mai puțin de două milioane de contribuabili plătesc impozite.

Pe lângă cele șase miliarde de dolari de la FMI, Islamabadul "va mai primi două până la trei miliarde de la Banca Mondială și de la Banca Asiatică de Dezvoltare", a mai spus Abdul Hafeez Sheikh, fost cadru al Băncii Mondiale care a fost ministru de finanțe al Pakistanului între 2010 și 2013.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău