Acord de principiu între Germania și SUA. Nord Stream 2 se închide în cazul unei escaladări militare ruse în Ucraina

  • 13 Decembrie 2021 11:51
Acord de principiu între Germania și SUA. Nord Stream 2 se închide în cazul unei escaladări militare ruse în Ucraina

Gazoductul germano-rus Nord Stream 2 nu va fi autorizat să funcționeze în cazul unei noi "escaladări" în Ucraina, în baza unui acord de principiu între Berlin și Washington, a afirmat duminică seară șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, citată de AFP, potrivit agenției Agerpres.

Din cauza situației tensionate în privința securității, "s-a convenit între americani și fostul guvern german" condus de Angela Merkel "că, în cazul unei noi escaladări, acest gazoduct nu va putea intra în funcțiune", a declarat Annalena Baerbock la postul de televiziune german ZDF, într-un moment în care occidentalii se tem de o invazie a Ucrainei de către trupele ruse.

Șefa diplomației germane, care a participat în weekend la o reuniune a G7 consacrată în special tensiunilor cu Rusia și care se va discuta luni pe această temă cu partenerii săi europeni, a precizat astfel amenințările - cel mai adesea voalate - lansate pe subiectul Nord Stream 2 de cancelarul federal Olaf Scholz.

"Ar fi o gravă eroare să credem că încălcarea granițelor unei țări europene ar rămâne fără consecințe", a spus el duminică seară în cursul unei vizite în Polonia.

Ministrul federal de externe, care și-a preluat mandatul săptămâna trecută, a mai amintit că gazoductul legând Rusia de Germania prin Marea Baltică, oricum "nu poate fi autorizat deocamdată pentru că nu îndeplinește regulile legislației energetice europene".

La jumătatea lui noiembrie, autoritatea germană de reglementare în domeniul energiei a suspendat procedura de certificare pentru Nord Stream 2 - a cărui construcție a fost finalizată -, solicitând consorțiului cu sediul în Elveția și responsabil de funcționarea acestuia să înființeze o societate în conformitate cu legislația germană.

Acest gazoduct, susținut cu ardoare de șeful statului rus, Vladimir Putin, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în ultimii ani și de Angela Merkel, în numele garanțiilor de aprovizionare cu gaze pentru Europa, este foarte criticat de numeroase țări.

Statele Unite și mai multe țări din Europa de Est, începând cu Polonia, sunt îngrijorate că Europa ar deveni prea dependentă de Rusia lui Putin. În plus, Ucraina, până acum una dintre marile țări de tranzit al gazelor rusești către Europa, se teme că va avea de suferit de pe urma acestui proiect care o ocolește și că, în final, va ieși slăbită economic și diplomatic.

Pentru viitorul apropiat, șefa diplomației germane a cerut o concentrare asupra eforturilor diplomatice pentru atenuarea tensiunilor dintre Ucraina și Rusia.

"Suntem în prezent într-o fază în care ne dorim să facem totul pentru ca discuțiile să fie reluate, deoarece dialogul este cel mai bun mijloc de a evita o escaladare", a spus Annalena Baerbock. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău