Acord de cooperare între CNA și Parchetul European, semnat la București de Alexandr Pînzari și Laura Codruța Kovesi

  • 26 Noiembrie 15:42
Acord de cooperare între CNA și Parchetul European, semnat la București de Alexandr Pînzari și Laura Codruța Kovesi

Un Acord de cooperare a fost încheiat astăzi, la București, între Centrul Național Anticorupție (CNA) al Republicii Moldova și Parchetul European (EPPO). Documentul a fost semnat de directorul CNA, Alexandr Pînzari și procurorul-șef al EPPO, Laura Codruța Kovesi. Acordul de lucru va permite EPPO și CNA să facă schimb de informații, expertiză și resurse pentru a contribui mai eficient la investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor transfrontaliere.

Potrivit Acordului, acțiunile comune ale acestor instituții se vor concentra pe cazurile legate de corupție și fraudă în ceea ce privește fondurile UE, precum și pe recuperarea bunurilor infracționale, creând un cadru legal pentru schimbul sigur și eficient de informații, date și probe. Acest lucru va contribui în mare măsură la identificarea rețelelor criminale complexe care acționează în Republica Moldova și în statele membre ale UE.

De asemenea, părțile își vor consolida capacitățile prin schimbul de expertiză, EPPO fiind instituția care va oferi asistență tehnică, formare și cele mai bune practici pentru CNA în vederea fortificării capacității instituționale de a investiga cazurile de corupție. Acordul garantează că resursele provenite din asistența financiară și fondurile de dezvoltare ale UE sunt utilizate într-un mod transparent și eficient și reprezintă un pas înainte spre alinierea în continuare la cerințele UE în domeniul guvernanței, al statului de drept și al politicii anticorupție.

”Această cooperare între EPPO și CNA va consolida interacțiunea între cele două instituții, va adăuga valoare investigațiilor și va spori capacitatea instituțională de a combate infracțiunile de corupție și a fraudei. Un astfel de parteneriat nu servește doar intereselor de protecție a intereselor financiare ale UE, ci contribuie și la obiectivele mai largi de transparență, responsabilitate și integrare europeană”, a declarat directorul CNA, Alexandr Pînzari, după semnarea Acordului.

Precizăm că în aceste zile, o delegație a Centrului Național Anticorupție, participă la cea de-a 23-a conferință anuală EPAC/EACN, care se desfășoară la București, România, sub genericul ”Împreună pentru Integritate”. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău