Acord de cooperare în industria nucleară pentru uz civil între Rusia și Sudan
-
25 Noiembrie 2017 10:53
Rusia și Sudanul au anunțat că au semnat un acord de cooperare în industria nucleară pentru uz civil, în cadrul vizitei întreprinse la Moscova de președintele sudanez Omar al-Bashir, primit vineri de premierul rus Dmitri Medvedev, informează AFP.
Acordul a fost semnat de compania publică rusă Rosatom și ministrul sudanez pentru resurse hidraulice, irigații și electricitate, Mutaz Musa, la Soci, stațiune balneară rusă de pe malul Mării Negre.
'Acest acord va fi punctul de plecare pentru un dialog activ între cele două țări în domeniul nuclear și va permite să se treacă la punerea în practică a unor proiecte concrete de cooperare', printre care se numără construcția de infrastructuri nucleare civile și formarea de specialiști, a salutat Rosatom acordul, într-un comunicat.
Documentul va permite, de asemenea, să se studieze 'posibilitatea construirii unui centru de științe și tehnologii nucleare, precum și a unui centru nuclear pe teritoriul Sudanului', potrivit aceleiași surse.
'Sudanul este un partener important al Rusiei în lumea arabă și în Africa', a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, citat într-un comunicat al guvernului rus, în timpul întrevederii sale cu președintele sudanez Omar al-Bashir.
Joi, liderul sudanez, care efectuează prima sa vizită în Rusia, a fost primit de președintele rus Vladimir Putin.
Președintele sudanez este vizat de două mandate de arestare internaționale, emise de Curtea Penală Internațională (CPI) în 2009 și 2010 pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război comise în Darfur, provincie din vestul Sudanului, scenă din 2003 a unui război civil care s-a soldat cu 330.000 de morți, potrivit ONU.
Cu toate acestea, Omar al-Bashir continuă să călătorească în unele țări fără să-și facă griji.
Sursa: Agerpres