Acord de cooperare dintre Poșta Moldovei și Poșta României

  • 26 Iulie 2013 14:08
Acord de cooperare dintre Poșta Moldovei și Poșta României

Administrațiile Poștei României și Poștei Moldovei au semnat vineri, 26 iulie, la Chișinău un acord de cooperare, ce are drept scop schimbul de bune practici și eficientizarea serviciilor poștale ale celor două state.

Poșta Română inițiază și o colaborare între administrațiile poștale ale statelor din Sud-Estul Europei. 
 
Scopul principal al Acordului este împărtășirea experienței, dar și găsirea de soluții reciproc avantajoase la problemelor administrațiilor poștale, atât la nivel bilateral cât și internațional. Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip a evidențiat dorința Poștei Moldovei de a prelua din experiența colegilor din România în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

În ultimii ani, volumul serviciilor poștale scade, iar administrațiile instituțiilor respective trebuie să identifice soluții pentru a răspunde noilor cerințe ale societății, a declarat, în cadrul ceremoniei, directorul general al Poștei Române, Ion Smeeianu. El a vorbit și despre o inițiativă a părții române vizând o colaborare mai strânsă între serviciile poștale din Europa de Sud-Est.
 
Parteneriatul poștal dintre România și Republica Moldova a început în 1995, când a fost semnat primul Acord de colaborare în domeniul comunicațiilor. Documentul semnat vineri la Chișinău este prevăzut pentru o perioadă de cinci ani.
 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău