Achitarea TVA de către Google, Facebook și alți nerezidenți, amânată până în aprilie

  • 27 Decembrie 2019 16:09
Achitarea TVA de către Google, Facebook și alți nerezidenți, amânată până în aprilie

Achitarea TVA de către companiile internaționale care prestează servicii electronice pentru persoanele fizice, cum ar fi Facebook, Google și alți nerezidenți care au diferite aplicații pe teritoriul Republicii Moldova, se amână până în luna aprilie. Inițial proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2020 prevedea această obligativitate din 1 ianuarie, transmite IPN.

De asemenea, proiectul inițial prevedea că aceste companii vor fi obligate să se înregistreze la Serviciul Fiscal de Stat. În cadrul emisiunii „Contrapunct” de la Radio Sputnik Moldova, Dorel Noroc, secretar de stat la Ministerul Finanțelor, a declarat că decizia de a amâna pentru luna aprilie aplicarea TVA a fost luată și la propunerea Parlamentului, pe care Guvernul a analizat-o suplimentar.

„De fapt, propunerea Parlamentului a fost ca să fie prelungită cu un an această măsură. Noi am considerat că o să fie suficient 1 aprilie. Noi din punct de vedere tehnic suntem pregătiți. Există deja, pe site-ul Serviciului Fiscal de Stat, platforma unde companiile trebuie să se înregistreze, așa-numitul E-commerce-VAT. Dar, pentru ca să reușim să anunțăm toate companiile care sunt prezente pe teritoriul Republicii Moldova și prestează servicii electronice, am considerat că este necesar să le acordăm trei luni, timp suficient ca aceste companii să se înregistreze. Și începând cu 1 aprilie, aceste companii să achite deja taxa pe valoare adăugată pentru serviciile electronice”, explică Dorel Noroc.

Obligativitatea de a se înregistra și aplicarea TVA pentru serviciile electronice prestate de agenții economici nerezidenți către populație vor genera venituri suplimentare la buget. Conform calculelor, era vorba despre circa o sută de milioane de lei. Potrivit lui Dorel Noroc, în condițiile amânării aplicării legii, această cifra se va diminua la circa 75 de milioane de lei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău