Accidente în care au fost implicate avioane militare rusești

  • 25 Decembrie 2016 12:25
Accidente în care au fost implicate avioane militare rusești

La 25 decembrie 2016, un avion militar rusesc, care transporta 91 de persoane, inclusiv membri ai unui cor al armatei, cu destinația Siria, s-a prăbușit în Marea Neagră, la scurt timp după decolare, potrivit unui anunț al Ministerului rus al Apărării.

De-a lungul anului 2016, au mai avut loc trei tragedii aeriene, care au implicat avioane militare rusești. Astfel, la 19 decembrie 2016, Ministerul Apărării rus a anunțat că unul dintre avioanele sale s-a prăbușit în nord-estul Siberiei, dar că nimeni nu a murit în accident. Potrivit ministerului, 23 de persoane au fost transportate pe calea aerului la spital, dintre care 16 erau în stare gravă, scrie Agerpres.
   
La 14 noiembrie 2016, un avion de vânătoare rusesc MIG-29K s-a prăbușit în Marea Mediterană, în momentul în care încerca să aterizeze pe puntea portavionului ''Amiral Kuznețov'', aflat în largul Siriei. Pilotul a reușit să se catapulteze și a scăpat nevătămat.

În ziua de 9 iunie 2016, un avion de vânătoare rusesc de tipul Su-27 s-a prăbușit în regiunea Moscovei (Podmoskovie), iar pilotul a murit.

La data de 4 iunie 2015, s-au produs două incidente în care au fost implicate avioane militare rusești. Mai exact, un bombardier Su-34 (Fullback, în codificarea NATO) s-a răsturnat în timpul aterizării în regiunea Voronej, în apropiere de frontiera cu Ucraina, iar un avion MiG-29 (Fulcrum, în codificarea NATO) s-a prăbușit în zona poligonului Așuluk (regiunea Astrahan, sudul Rusiei), în timpul unui exercițiu.

Tot în 2015, în ziua de 8 iunie, un bombardier strategic rusesc de tipul Tupolev Tu-95 (Bear, în codificarea NATO) a ieșit de pe pistă, după ce unul dintre motoare a luat foc, în timpul manevrei de decolare, pe un aeroport militar din regiunea Amur (Extremul Orient rus, la frontiera dintre China și Rusia).

La 5 iulie 2015, un MiG — 29 s-a prăbușit în regiunea Krasnodar, pilotul reușind să se salveze. O zi mai târziu, respectiv la 6 iulie 2015, doi piloți ruși și-au pierdut viața, după ce avionul lor, un bombardier Suhoi SU-24M, s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament, în regiunea Habarovsk din Extremul Orient rus.

Data de 14 iulie 2015 a însemnat o nouă tragedie pentru armata rusă, un bombardier strategic Tupolev Tu-95 prăbușindu-se într-o zonă nepopulată din Extremul Orient rus, în timpul unui zbor de antrenament. Au murit doi piloți.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,24
Câțiva nori
Umiditate:74 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău