“E o activitate foarte febrilă, am de aici o panoramă foarte largă, văd de aici, în afară de păduri, vii și livezi, care cuprind moșiile a vreo patru sate. Și peste tot se lucrează. Nu am mai văzut să se lucreze cu atâta intensitate. De fapt mă aflu în apropierea celui  mai înalt punct al Basarabiei – cota 427 înălțimea Bălănești. Adică pot să spun că sunt deaupra tuturor aicea(râde)! Da, sunt locurile cele mai înalte de pe la noi. Și nu mai văd pârloage. Acum patru, sau chiar mai mulți ani vedeam multe pârloage, acum pământurile sunt lucrate. Acum oamenii lucrează de zor, sunt mulți tineri, care-și ajută părinții. Întoși de la studii din România, fac lecții de la distanță și lucrează pământul.

Problema cu virusul se va rezolva, dar vor apărea alte probleme – de alimentare, în economie. Dacă nu lucrează o întreprindere e una. Dar, dacă nu s-ar pune acum la punct viitoarea roadă, va fi și mai greu. Și aceste pământuri, care sunt cu adevărat roditoare, mi se pare că își revin la menirea lor cea firească . Mi-a spus un băiat, un domn care are gospodărie țărănească, că i se pare ciudat faptul, că înainte el căuta oameni care să vină la muncă, iar acum vin ei și-i solicită să fie angajați. El nu mai are locuri. Cu toată tragedia asta cu pandemia, văd o reîntoarcere la normalitate ”, mărturisește  scriitorul.

Comentând situația din satele izolate, aflate în regim de caractină, scriitorul meditează despre felul de a fi al țăranului nostru, care este foarte blând și înțelegător. Anume la aceste calități ar trebui să se facă apel, mai puțin la interzicerea forțată, crede scriitorul:

„Să fim serioși – nu văd cum ai putea bloca un sat, imposibil. Din sat oricine poate pleca pe orice drum de pădure, de șes, când vrea. Problema este alta – să facem ca lumea să conștientizeze care este pericolul și nu să fie păziți ca să nu iasă. Spre marea bucurie, descopăr că oamenii satelor noastre sunt extrem de înțelegători și chiar coparticipă nemijlocit la toată tragedia asta. Bineînțeles că se explică și prin faptul că tot satul e cu gândul la cei plecați. Eu personal am văzu vreo 15 mesaje de la consăteni plecați peste hotare și care nu au revenit. Nici unul din cei plecați nu a revenit în sat. Oricum, suferim împreună”, conchide Nicolae Popa.

Aceste situații stresante ne maturizează, ne readuc cu picoarele pe pământ, remarcă scriitorul, văzând în elanul vital al vieții de la țară o siguranță că lucrurile se vor sfârși cu bine. Fiind întrebat despre valorile pe care ar trebui să ne bizuim în această situație ce necesită mobliziare interioară, Nicolae Popa a remarcat că ne putem baza pe lucrurile veșnice, amintind și de renumita frază poetică „Veșnicia s-a născut la sat”:

„Veșnicia aici la sat o văd un pic altfel. Nu numai ca pe un element în sens etern, dar ca ceva diurn, ca un element cotidian.  Nici nu pot să-mi dau seama unde în altă parte se coagulează mai bine acest element al Veșniciei, care se exprimă la scară globală prin Biserică, credință, care este cred cel mai bine pronunțat aici la țară. Când bat clopotele aici în sat, la auzul lor și cu gândul că există Biserica, că acolo se poate merge, chiar dacă în condiții mai stricte, mai