Alexandru Munteanu a prezentat deputaților echipa de miniștri și programul de guvernare care „să pregătească Republica Moldova pentru aderarea la UE în următorii ani”
-
31 Octombrie 2025 14:04
Misiunea viitorului Guvern este ca aderarea la Uniunea Europeană să aducă beneficii concrete oamenilor încă înainte de finalizarea procesului formal, a declarat premierul desemnat în plenul Parlamentului. Economistul Alexandru Munteanu și-a prezentat echipa și programul de guvernare și a cerut votul de încredere al deputaților, declarând că va fi un prim-ministru care lucrează, nu unul populist, transmite Radio Chișinău.
Premierul desemnat Alexandru Munteanu a declarat că se angajează să fie un prim-ministru transparent, pragmatic și orientat spre rezultate, care ascultă cetățenii și lucrează fără populism.
„Cel mai important rezultat este redobândirea speranței că Moldova poate fi un stat demn, liber și puternic. Dar știm cu toții că mai avem multe lucruri de făcut împreună. De aceea cer sprijinul dumneavoastră pentru un program de guvernare orientat spre creșterea economică, eficiență și integrare europeană și vă prezint o echipă profesionistă capabilă să pregătească Republica Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană în următorii ani.
Experiența mea profesională și de viață m-a învățat că vorba frumoasă e bună pentru a uni oamenii, dar devine deunătoare atunci când încearcă să acopere lipsuri. De aceea vă promit că voi fi un prim-ministru care ascultă, respectă și lucrează, nu unul populist. Voi spune adevărul chiar și atunci când soluțiile cer un efort comun din partea întregii țări”, a spus Alexandru Munteanu.
Premierul desemnat a prezentat în fața Parlamentului echipa sa guvernamentală și programul de activitate intitulat: „UE, pace, dezvoltare”. El a cerut sprijinul „pentru un program de guvernare orientat spre creștere economică, eficiență și integrare europeană, și pentru o echipă profesionistă, capabilă să pregătească Republica Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană în următorii ani”.
Alexandru Munteanu a subliniat că direcția strategică — pro-europeană și democratică — nu este negociabilă, întrucât a fost votată de majoritatea cetățenilor Republicii Moldova.
„Programul de guvernare derivă din mandatul oferit de cetățeni acestui Parlament: de a trasa direcția strategică a țării pentru următoarele decenii. Misiunea Guvernului este ca aderarea la Uniunea Europeană să aducă beneficii concrete oamenilor încă înainte de finalizarea procesului formal — investiții, locuri de muncă bine plătite, servicii publice moderne și o administrație prietenoasă și eficientă”, a spus Alexandru Munteanu.
Principalele priorități sectoriale anunțate de Alexandru Munteanu sunt finalizarea negocierilor de aderare până în 2028 și implementarea acquis-ului comunitar în toate domeniile, Stimularea investițiilor, Independență energetică, prin interconectarea completă cu piața UE, investiții în energie regenerabilă, reforma justiției, reintegrarea regiunii transnistrene.

