Academicianul Gheorghe Țîbîrnă este laureatul premiului Guvernului „Inventator remarcabil”
-
23 Noiembrie 2021 11:38
Premiul Guvernului Republicii Moldova „Inventator remarcabil” i-a fost acordat în acest an academicianului Gheorghe Țîbîrnă, doctor habilitat în medicină, oncolog și medic chirurg, profesor universitar la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Distincția a fost acordată în cadrul festivității de premiere a Expoziției Internaționale Specializate „Infoinvent”, ediția a XVII-a, care a avut loc, în format online, se precizează într-un comunicat de presă emis de Academiea de Științe a Moldovei, citat de IPN.
Gheorghe Țîbîrnă este un savant oncolog, cu o activitate prodigioasă în domeniul cercetării și dezvoltării, pe parcursul a peste 50 de ani, și cu un portofoliu consistent de brevete, peste 32 la număr, în domeniul medicinei.
Gheorghe Țîbîrnă a remarcat că acest succes este nu doar al său, ci și al colegilor săi, cu care a activat cot la cot la Institutul Oncologic mai mult de 50 de ani, dar și al colegilor de la Academia de Științe a Moldovei. „Am lucrat foarte intens, împreună cu colegii și directorul Institutului de Fiziologie și Sanocreatologie, dr. hab., prof. Ion Mereuță”, a menționat acad. Țîbîrnă. În prezent, împreună cu acad. Eva Gudumac și alți colegi, lucrează asupra unui proiect instituțional cu genericul: „Chirurgia modernă personalizată în diagnosticul și tratamentul complex al tumorilor la copii”. El a menționat că chirurgia personalizată este viitorul medicinei.
În cadrul expoziției au fost expuse virtual peste 400 de invenții, proiecte inovaționale inedite. Comisia de experți și juriul expoziției au acordat mai multe distincții: 130 de medalii de aur, 80 de medalii de argint și tot atâtea de bronz. De asemenea, invențiile au fost distinse cu trofee, cupe, diplome și mențiuni speciale.