Abordarea americană în combaterea COVID-19 nu funcționează, recunoaște Anthony Fauci

  • 26 Iunie 2020 18:33
Abordarea americană în combaterea COVID-19 nu funcționează, recunoaște Anthony Fauci

Medicul american Anthony Fauci, principalul expert sanitar din SUA responsabil cu bolile infecțioase, a recunoscut într-un interviu publicat vineri de Washington Post că Statele Unite trebuie să-și schimbe abordarea în vederea stăvilirii pandemiei COVID-19, care se accelerează în mare parte din această țară, consemnează AFP, preluat de Agerpres.

''Ceva nu merge (...) Putem să facem oricâte tabele vrem, nu va funcționa niciodată'', admite Fauci, director al Institutului american de boli infecțioase și membru al celulei de criză COVID-19 create la Casa Albă de președintele Donald Trump.

Statele Unite testează tot mai mult, numai joi fiind efectuate peste 640.000 de teste pentru depistarea noului coronavirus, dar numărul cazurilor de COVID-19 crește de câteva săptămâni într-un ritm și mai accentuat ca înainte. Statele foarte populate, precum Arizona, California, Texas sau Florida, au cele mai substanțiale creșteri ale îmbolnăvirilor.

''Trebuie să găsim penetrarea infecțiilor în societatea noastră. Singura modalitate prin care putem reuși acest lucru este testarea pe scară largă'', consideră Anthony Fauci. O idee pe care el o sugerează este depistarea de grup, adică testarea unui eșantion de persoane dintr-un grup, ceea ce ar economisi resursele irosite prin testarea grupurilor fără persoane contaminate, iar în caz de rezultat pozitiv toți membrii grupului sunt testați.

Conform estimărilor sale între 5% și 8% din populația Statelor Unite a fost infectată cu noul coronavirus în perioada scursă de la începutul pandemiei, astfel că cea mai mare parte a populației este în continuare susceptibilă să contracteze virusul.

De asemenea, în numeroase state care alcătuiesc SUA relaxarea măsurilor de izolare nu este însoțită de respectarea măsurilor preventive de către populație. De pildă, purtarea măștii este rară în statele din sudul și vestul SUA, dar tot mai multe dintre acestea intenționează să instituie purtarea obligatorie a măștii în încercarea de a frâna răspândirea virusului.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
8
Mon
7
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău