A venit timpul ca Rusia să fie recunoscută oficial drept ''stat terorist'', declară președintele Ucrainei

  • 29 Mai 2022 10:00
A venit timpul ca Rusia să fie recunoscută oficial drept ''stat terorist'', declară președintele Ucrainei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă seara târziu că Rusia ar trebui să fie declarată "stat terorist", așa cum demonstrează "realitatea de zi cu zi" în țara sa de la invazia rusă, care - potrivit EFE- a intrat duminică în cea de-a 94-a zi.

"Din nou și din nou, voi reaminti lumii că Rusia ar trebui, în sfârșit, să fie recunoscută oficial ca stat terorist, stat sponsor al terorismului. Aceasta pur și simplu corespunde realității. Ar fi corect și aceasta reflectă realitatea zilnică pe care ocupanții au creat-o în Ucraina și vor să o ducă mai departe în Europa. Și acest lucru trebuie stabilit legal", a afirmat Zelenski în discursul său cotidian, difuzat târziu noaptea, notează Agerpres.

Președintele ucrainean a indicat că sâmbătă armata rusă a lansat "atacuri absolut fără sens și de-a dreptul barbare asupra regiunii Sumî" cu rachete și mortiere.

Președintele a menționat că, în urma bombardamentului rusesc asupra regiunii Nikolaev, o persoană a fost ucisă sămbătă, iar șapte rănite, dintre care două se află în stare foarte gravă.

"Obuzele au lovit o zonă rezidențială, la 20 de metri de o grădiniță. Aceștia sunt inamicii pe care și i-a ales Federația Rusă", a remarcat el.

În regiunea Donețk, cel puțin trei civili au fost uciși și alți cinci răniți în atacurile rusești, care au distrus sau avariat 15 obiective civile, inclusiv 14 clădiri rezidențiale, a declarat grupul Forțelor comune ale armatei ucrainene, potrivit agenției Ukrinform.

În discursul său, Zelenski a mai afirmat că se pregătește pentru reuniunea Consiliului European, din 30 și 31 mai, și că va vorbi despre teroare, "care a devenit de fapt singura forma de acțiune a statului rus în raport cu Europa".

"Teroare pe pământul Ucrainei. Teroare pe piața energetică a întregii Europe, nu numai la noi în țară. Teroare pe piața alimentară și deja la scară globală. Și ce fel de teroare va mai urma?" s-a întrebat președintele ucrainean.

Zelenski a subliniat că "numai împreună, toți europenii, putem opri o astfel de politică a unui asemenea stat". 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău