A murit șeful mafiei siciliene, Salvatore 'Toto' Riina. "Capo di tutti capi" primise 26 de sentințe pe viață

  • 17 Noiembrie 2017 18:36
A murit șeful mafiei siciliene, Salvatore 'Toto' Riina.

Șeful mafiei siciliene, Salvatore "Toto" Riina, a murit vineri la vârsta de 87 de ani, într-un spital penitenciar din orașul Parma, relatează site-ul BBC News.

Supranumit "Bestia" și "Capo di tutti capi", Riina suferea de mai mult timp de cancer, boli de inimă si Parkinson. La începutul acestui an, el a cerut să fie eliberat din închisoare pentru a "muri cu demnitate", o cerere care a fost respinsă.

Șeful Cosa Nostra se află în închisoare din 1993, primind 26 de sentințe pe viață după ce a ordonat peste 150 de crime în Italia.

Riina a fost în spatele unei serii de atacuri mafiote la Roma, Milano și Florența în 1993, în urma cărora 10 persoane au murit. În plus, femei, copii, polițiști, judecători, procurori și politicieni au fost uciși din ordinele sale în anii '80 și '90.

Împreună cu Luciano Leggio și cumnatul lui Riina, Bernardo Provenzano, ramura Corleone a mafiei siciliene este responsabilă de moartea a mii de persoane. Cel mai cunoscut incident a avut loc la 23 decembrie 1984, când o bombă a explodat într-un tren pe ruta Napoli-Milano, provocând moartea a 16 persoane și rănirea altor 266, într-o atrocitate care a devenit cunoscută sub numele de "masacrul de Crăciun".

Salvatore "Toto" Riina a crescut în sărăcie la periferia orașului Palermo, capitala Siciliei. S-a alăturat mafiei din perioada adolescenței, iar prima crimă a comis-o la vârsta de 19 ani. Pe durata numeroaselor procese în care a fost implicat, șeful Cosa Nostra nu a recunoscut nicio acuzație și a susținut că este victima unui atac al statului italian.

Sursa: MEDIAFAX

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău