Ismail Kadare a murit în urma unui atac de cord, a anunțat oficial spitalul din Tirana. Scriitorul a ajuns la spital „fără semne vitale” și medicii i-au făcut masaj cardiac, fără succes însă.

Kadare „a murit în jurul orei 06:40 GMT” (8:40 ora locală), a precizat spitalul, o informație confirmată și de editorul scriitorului.

Romancier sarcastic care a alternat între grotesc și epic, Ismail Kadare a explorat miturile și istoria țării sale pentru a diseca mecanismele unui rău universal, totalitarismul, scrie AFP.

Albania a trăit zeci de ani sub dictatura lui Enver Hogea, una dintre cele mai represive din lume.

„Infernul comunist, ca orice alt infern, este sufocant”, a declarat scriitorul într-unul dintre ultimele sale interviuri.

„Dar în literatură, acest lucru se transformă într-o forță vitală, o forță care te ajută să supraviețuiești, să învingi dictatura cu capul înainte”, a spus el.

Literatura „mi-a dat tot ce am astăzi, a fost sensul vieții mele, mi-a dat curajul de a rezista, fericirea, speranța de a depăși totul”, a explicat el, deja slăbit, de la domiciliul său din Tirana, capitala Albaniei.

Imensa operă a lui Kadare, care cuprinde aproximativ cincizeci de cărți – romane, eseuri, povestiri, poezii și piese de teatru – a fost tradusă în 40 de limbi, inclusiv în limba română, scriitorul fiind nominalizat de mai multe ori la premiul Nobel pentru literatură.

Născut la Gjirokastër (ca Hogea), „orașul său de piatră” (1970) din sudul Albaniei, Kadare a publicat primul său roman în 1963, „Generalul armatei moarte”. Subiectul: un ofițer italian merge în Albania pentru a-și exhuma compatrioții uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dar Kadare a început să scrie încă din copilărie, când a descoperit în biblioteca familiei „Macbeth” de Shakespeare, unul dintre eroii săi alături de Eschil, Cervantes, Dante și Gogol, notează AFP.

La începutul anilor 1960, Kadare a studiat la Institutul Maxim Gorki din Moscova, o pepinieră a realismului sovietic, un gen literar pe care îl detesta pentru că „nu exista mister, nu existau fantome, nimic”.

El povestește despre această ucenicie în „Amurgul zeilor stepei” (1978). Decizia lui Hogea de a rupe legăturile cu URSS-ul lui Nikita Hrușciov l-a adus pe Ismail Kadare înapoi în Albania.

Această ruptură a dat naștere cărții „Marea iarnă” (1973), în care apare Hogea.

Cartea era mai degrabă favorabilă Tiranei, dar cei mai fervenți adoratori ai tiranului au considerat-o insuficient de laudativă și au cerut capul scriitorului „burghez”.

În 1981 a scris „Palatul Viselor”, un roman interzis de regim.

Hogea, care se mândrea că este un iubitor de literatură, i-a sărit în ajutor. În memoriile sale, văduva sa, Nexhmije Hogea, povestește cum soțul ei, adesea exasperat, l-a salvat de mai multe ori pe Ismail Kadare, când acesta a fost pentru scurt timp deputat la începutul anilor 1970.

Protejat de faima sa în timp ce alții erau condamnați la muncă silnică sau chiar executați, Ismail Kadare a fost criticat pentru statutul său de „disident oficial”.

Însă el a negat întotdeauna orice relație specială cu dictatura, pentru care, potrivit unor documente descoperite recent, scriitorul „nu era decât un corb aducător de nenorociri”.

Arhivele din epoca Hogea arată că scriitorul a fost adesea la un pas de a fi arestat. Aflat sub amenințarea aparatului polițienesc, supus unei supravegheri pe cât de sufocante, pe atât de constante, el a plecat în exil la Paris în 1990, după cum povestește în „Primăvara albaneză” (1997).

S-a întors la Tirana în 2001, unde a continuat să scrie romane de succes.

Ismail Kadare, mai notează AFP, se considera un scriitor care „încerca să scrie o literatură normală într-o țară anormală”.