A început perioada electorală pentru alegerile locale noi din 16 octombrie
-
08 August 2022 14:01
Începe perioada electorală pentru alegerile locale noi care se vor desfășura pe 16 octombrie în trei localități din țară. Urmează să fie constituite și organizate secțiile de votare, vor fi actualizate și publicate listele electorale, iar alegătorii vor fi informați în acest sens. Din perioada electorală face parte și monitorizarea alegerilor și reflectarea lor în mass-media, organizarea votării și totalizarea rezultatelor scrutinului, transmite IPN.
Conform prevederilor legale, perioada electorală se va încheia odată cu confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatelor de primar.
Pe 16 octombrie vor avea loc alegeri locale noi pentru alegerea primarilor în satul Sălcuța, raionul Căușeni, comuna Ialpujeni, raionul Cimișlia și comuna Braniște, raionul Râșcani. La urne sunt așteptați puțin pese șase mii de alegători.