A fost reținut Viorel Melnic, unul dintre apropiații lui Șor, vizat în raportul Kroll (Revista presei)

  • 08 Septembrie 09:33
A fost reținut Viorel Melnic, unul dintre apropiații lui Șor, vizat în raportul Kroll (Revista presei)

Presa de la Chișinău scrie despre reținerea lui Viorel Melnic, unul dintre apropiații fugarului Ilan Șor, într-un dosar de corupere electorală, finanțare ilegală și spălare de bani. Totodată, jurnaliștii mai relatează despre o amplă campanie de propagandă prorusă desfășurată în cadrul Mitropoliei Moldovei, promovată intens pe rețelele sociale, care vizează sprijinirea partidelor proruse și discreditarea României, Mitropoliei Basarabiei și ideii de integrare europeană.

În timp ce ÎPS Vladimir își cheamă preoții să nu se implice în alegeri, toată Mitropolia Moldovei face propagandă prorusă, Jurnal.md a constatat că, în același timp, proiectele propagandistice ruse implementate în cadrul Mitropoliei Moldovei iau amploare, în strictă conformitate cu instrucțiunile primite de clericii noștri de la trimișii Kremlinului. Toate eparhiile, inclusiv cea de Chișinău, condusă de însuși Mitropolitul, și-au deschis pagini pe rețelele de socializare și preiau postările de pe profilul moldovenesc „Sare și Lumină”, majoritatea fiind în limba rusă, finanțat de Federația Rusă în scopul promovării partidelor proruse la alegeri. Conținutul paginilor „Sare și Lumină” coincide eminamente cu propaganda rusă. Astfel, pe lângă mesajele religioase de pe aceste pagini, unul dintre cei mai promovați membri ai rețelei este arhiepiscopul de Bălți și Fălești, ÎPS Marchel, care permanent aduce acuzații grave României, ca unui stat agresor. Deși acesta s-a implicat și în alegerile prezidențiale de anul trecut, când a promovat-o chiar de pe amvon pe Victoria Furtună, Mitropolia a trecut cu vederea acest lucru până astăzi. Iar țintele celor mai categorice atacuri de pe paginile „Sare și Lumină” sunt Mitropolia Basarabiei, Biserica Ortodoxă Română și, firește, ideea integrării europene a R. Moldova. Proiectul „Sare și Lumină” a fost inițiat de Rusia la începutul acestui an, cu participarea preoților moldoveni, care, în 2024, au plecat în pretinse pelerinaje la Moscova, unde au primit carduri de la „Promsvyazbank”. Preoții vânduți au fost invitați în aprilie, acest an, într-un alt „pelerinaj” la Betleem, unde mentorii ruși le-au cerut să fie mai activi în comunicarea cu cetățenii.

Războiul hibrid rusesc din Moldova, o tactică modernă de manipulare în masă – titrează RFI. Jurnaliștii Ziarului de Gardă au reușit să demonstreze din nou felul în care Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova. O face prin armate de troli, boți, dar și persoane vii care răspândesc mesaje create în laboratoarele de la Moscova, arată investigația. Este o practică modernă de pe rețelele sociale, care funcționează în toată lumea, atenționează jurnalistul Vitalie Cojocari. Ceea ce am văzut în investigația Ziarului de gardă, care a demonstrat cum sunt instruiți oamenii să distribuie pe rețelele de socializare mesaje politice pentru alegeri, este o tactică modernă care demonstrează din nou următorul lucru: rețelele sociale sunt pline de roboței ori de oameni care au un singur scop, derutarea și manipularea altora.

Autorul reține și câteva statistici amețitoare despre rețelele sociale: China plătește 2 milioane de oameni pentru a scrie o jumătate de miliard de mesaje pe an. Un fost președinte mexican a avut aproape 80 de mii de conturi complet automatizate care îl aclamau. Vietnamul a instruit 10 mii de studenți pentru a fi desfășurați ca trupe cibernetice. În Rusia, jumătate din conversațiile de pe Twitter sunt purtate de conturi automatizate false... Ei provoacă disensiuni, sporesc tensiunile interetnice, reînvie mișcări naționaliste, intensifică unele conflicte, aduc crize. Ce mai fac? Manipulează prin minciuni opinia publică, crează senzația de fenomen masiv, sucesc mințile oamenilor și îi conving să voteze într-un anume fel. Unul dintre șefii fabricii de trolli de la Moscova recunoaște deschis, trebuie să ne adresăm fricilor oamenilor. Oamenii, în acest caz cetățenii moldoveni, pot fi controlați prin frică.

Putin îl globalizează pe Șor, constată Veridica, într-o sinteză a săptămânii. Ilan Șor este folosit de Kremlin la nivel global pentru ocolirea sancțiunilor internaționale și pentru asigurarea întreprinderilor de stat rusești cu materialele necesare întreținerii economiei de război a Rusiei. Documentele „Evrazia”, făcute publice săptămâna trecută, dezvăluie că actuala rețea criminală Șor este alcătuită, de fapt, din oamenii fugarului implicați în toate afacerile murdare în Republica Moldova în ultimii zece ani – „Frauda Bancară”, „Magazinele Sociale”, Fundația „Miron Șor”.  Ilan Șor, șef al companiei A7, formată împreună cu Promsvyazbank, în ajunul alegerilor prezidențiale și al referendumului privind aderarea la UE din octombrie 2024 în Republica Moldova, pentru a finanța ilegal organizația criminală și coruperea electorală, a început să fie folosită la nivel mondial de Rusia pentru a face transferuri în condițiile sancțiunilor internaționale pentru războiul împotriva Ucrainei. Joi, pe canalul „Victoria” de pe Telegram au fost publicate imagini video în care fugarul Ilan Șor, împreună cu șeful Promsvyazbank, Piotr Fradkov, îi raportează lui Vladimir Putin despre activitatea companiei A7. „În condițiile sancțiunilor și restricțiilor, mediul de afaceri are nevoie de ajutor pentru efectuarea plăților internaționale. Iar noi oferim acest sprijin — la nivel global și în orice valută”, s-a lăudat Ilan Șor. Prin urmare, în condițiile sancțiunilor occidentale, mai exact, deconectării de la Swift, Ilan Șor, prin intermendiul criptovalutei și alte platforme financiare, ajută companiile rusești să efectueze tranzacții financiare pentru a asigura funcționarea entităților rusești, în special a celor conectate la statul rus.

Același autor mai constată că Republica Moldova este victima ilegalităților comise de elita politică și de afaceri din ultimul deceniu. În condițiile interzicerii participării la alegeri a partidelor asociate lui Șor, Kremlin a început să o finanțeze pe Irina Vlah, parte a Blocului „Patriotic”. Astfel, Kremlinul își înmulțește coșurile cu ouă în Republica Moldova.

A fost reținut Viorel Melnic, unul dintre apropiații lui Șor, vizat în raportul Kroll, anunță Ziarul de Gardă. Alte 15 persoane au fost reținute pentru corupere electorală, finanțare ilegală și spălare de bani. Fostul deputat Viorel Melnic, unul dintre apropiații lui Ilan Șor, a fost reținut de organele de drept, duminică, 7 septembrie. Într-un comentariu pentru ZdG, Centrul Național Anticorupție confirmă că „mai multe persoane au fost reținute ieri și astăzi (duminică și luni) în cadrul unei ample operațiuni, care a inclus peste 60 de percheziții, în cadrul unor dosare de finanțare ilegală a formațiunilor politice, corupere electorală și spălare de bani. În perioada guvernării comuniștilor, Melnic a fost viceministru al Economiei, iar între anii 2008-2009, a fost șef al Serviciului Vamal al R. Moldova. Până în anul 2015 a făcut parte din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, condus pe atunci de Igor Dodon. La începutul anului 2016 Melnic a fost numit în funcția de consilier pe principii obștești pentru probleme economice al primarului Ilan Șor. Ulterior, Viorel Melnic a devenit conducătorul AO „Pentru Orhei”, afiliată lui Șor. Melnic a fost președinte al Consiliului de Administrație al băncii Unibank. Numele lui a apărut și în raportul companiei Kroll, care investighează furtul miliardului din sistemul bancar moldovenesc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,6 m/s
Tue
23
Wed
22
Thu
21
Fri
20
Sat
21
Arhivă Radio Chișinău