A fost reținut șoferul care ar fi provocat accidentul de lângă Codreanca. Nu avea permis și era cercetat pentru condus la beție
-
12 August 15:40
Șoferul învinuit de provocarea accidentului de lângă satul Codreanca, raionul Strășeni, soldat cu moartea a cinci oameni, conducea mașina fără a deține permis. Documentul i-a fost ridicat provizoriu pe 15 iulie, tânărul fiind cercetat într-o altă cauză penală pentru șofare în stare avansată de ebrietate, admisă la sfârșitul lunii iunie în capitală, transmite IPN.
Procuratura Generală a pornit o cauză penală după accidentul din 10 august. Chiar dacă este în spital, învinuitul, în vârstă de 22 de ani, este reținut, iar procurorii au înaintat demers pentru arestarea preventivă a acestuia pe un termen de 30 de zile.
Procurorii mai precizează că tânărul nu este la prima abatere de ordin penal. Anterior acesta a fost condamnat pentru o infracțiune de furt, în anul 2022, și o infracțiune de jaf, în anul 2023.
Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 10 august. Preliminar s-a stabilit că învinuitul nu s-ar fi asigurat și, efectuând manevra de depășire peste linia continuă, mașina s-a ciocnit frontal cu automobilul ce se deplasa din sens opus. În una din cele două mașini cuprinse de flăcări, cea de marca Mitsubishi, și-a găsit sfârșitul o adolescentă de 17 ani și o femeie de 56 de ani. În cea de-a doua mașină, Opel, au murit șoferul și două pasagere, o femeie de 32 de ani și alta de 54 de ani. Până să ajungă salvatorii, trecătorii au reușit să scoată din cele două mașini cinci copii, de 1, 6, 7, 9 și 13 ani. Toți cinci au fost duși la Institutul Mamei și Copilului, trei dintre ei sunt în stare gravă, în Secția reanimare.
Pentru astfel de accidente, soldate cu moartea mai multor persoane, legislația prevede de la 6 la 10 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.