A fost inaugurat Complexul Memorial Mingir

  • 14 Mai 2014 15:14
A fost inaugurat Complexul Memorial Mingir

Un complex memorial unic în Republica Moldova, cu monumente dedicate victimelor foametei, dar și celor două războaie mondiale, a fost inaugurat în satul Mingir, raionul Hâncești.

Complexul numără mai multe monumente ridicate în ultimii 14 ani, la inițiativa lui Iacob Lupanciuc, un localnic, inginer-mecanic de meserie, îndrăgostit de istorie și de tot ce înseamnă românesc. Ina Guțu a participat la ceremonia de inaugurare a complexului și vine cu detalii.
 
Sunt amintirile despre război și foamete ale lui Moș Dănilă, un bătrânel de peste 80 de ani, scund, cu ochii mici, de un albastru șters, din  satul Mingir. A asistat cu emoție, alături de alți octogenari ai localității la ceremonia de inaugurare a complexului memorial, edificiu care, potrivit lui,  nu va permite de acum încolo, generaților tinere să dea uitării trecutul.

De departe cel mai emoționat a fost însă Iacob Lupanciuc, inițiatorul proiectului, care la cei 76 de ani împliniți, și-a văzut visul din copilărie împlinit. Memorialul s-a născut din dragoste mare față de limba, cultura și istoria poporului român, ne-a mărturisit autorul, pe care războiul l-a lăsat orfan de tată la vârsta de 14 ani.

Cu ochii în lacrimi am găsit-o pe Galina, fiica lui Iacob Lupanciuc, revenită special pentru acest moment, din Franța, unde este stabilită de mai mulți ani.

Istoricul Ion Negrei a subliniat importanța reabilitării istoriei pentru românii basarabeni.Despre trecutul dureros al românilor basarabeni a vorbit în discursul său și scriitorul Nicolae Dabja

Complexul memorial din satul Mingir, edificiu unic în Republica Moldova, în valoare totală de aproape 2,5 milioane lei, a fost construit pe teritoriul unui fost cimitir distrus în anii 1940 de regimul sovietic. Acesta cuprinde o serie de sculpturi printre care un monument ridicat în memoria celor 236 de săteni căzuți în cele două războaie mondiale, un altul ridicat în 2013, în memoria victimelor foametei din 1946 dar și un zid comemorativ al celor mai importante figuri ale localității Mingir. Costurile au fost suportate, în mare parte de către inițiatorul proiectului, Iacob Lupanciuc, cel care este și autorul unei monografii a localității, dar și din bani oferiți de autoritatea publică locală, Ministerul Mediului, donații ale localnicilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
24,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:3,6 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
20
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău