A fost generată cea mai mare fotografie astronomică a Căii Lactee

  • 22 Octombrie 2015 15:10
A fost generată cea mai mare fotografie astronomică a Căii Lactee

După cinci ani de observații astronomice realizate din una dintre cele mai aride locații de pe Terra, astronomii au obținut cea mai mare imagine fotografică a galaxiei noastre, Calea Lactee, conform CNET.com.

În această megafotografie pot fi văzute în premieră aproximativ 50.000 de obiecte cosmice variabile, denumite așa pentru că lumina pe care o receptăm de la ele variază în timp. Acest lucru se produce de obicei atunci când un alt obiect, o stea sau o planetă trece prin fața respectivului obiect, blocând temporar o parte din lumina sa. Din acest motiv, aceste așa-zise obiecte variabile sunt de o importanță extraordinară pentru astronomie, în special în ceea ce privește căutarea unor planete similare Pământului, care ar putea adăposti viață.

Această imagine este compusă din fotografiile realizate timp de cinci ani de la Observatorul Bochum din deșertul Atacama (Chile). Observatorul a fost îndreptat spre o secțiune a cerului din emisfera sudică atât de vastă încât a necesitat împărțirea sa în 268 de secțiuni - fiecare dintre secțiuni fiind fotografiată în interval de timp de câteva zile. Aceste 268 de secțiuni compun împreună un spectaculos mozaic al Căii Lactee, la un nivel de detaliu fără precedent - o fotografie de 46 de miliarde de pixeli și 194 GB - cea mai mare fotografie a spațiului realizată vreodată.

Fotografia poate fi accesată la adresa gds.astro.rub.de.

Condițiile extreme ale deșertului Atacama oferă un adevărat paradis pentru astronomi - aerul complet uscat înseamnă un cer fără nori și, poate și mai important, foarte puțin umezeală în atmosferă care să absoarbă sau să reflecte lumina provenită de la cele mai îndepărtate obiecte cosmice, care în alte condiții atmosferice ar fi imposibil de detectat.

Cu un diametru calculat la aproximativ 100.000 de ani lumină, Calea Lactee, gigantica structură cosmică din care face parte și sistemul nostru solar, conține între 100 și 400 de miliarde de stele cu planetele lor ce așteaptă să fie descoperite și peste 1.000 de nebuloase. În centrul galaxiei noastre, aflat în direcția constelației Săgetătorului, la o distanță de 25.000-28.000 ani-lumină față de Soare, se află o gaură neagră supermasivă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,57 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău