A fost aprobată negocierea Acordului între Guvernul R.Moldova și Guvernul României privind construcția unui pod peste Prut
-
19 August 2021 16:34
Executivul a aprobat astăzi inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la construirea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Ungheni (R. Moldova) și Ungheni (România), transmite MOLDPRES.
Conform proiectului, construcția podului va asigura conexiunea rețelei de drumuri prin partea de vest a Moldovei, care va susține necesitățile cetățenilor pentru mobilitate și va facilita comerțul pe piețele interne ale celor două țări și cea internațională. Totodată, acesta va spori rolul pe care Republica Moldova îl are în calitate de legătură între statele Uniunii Europene și Comunitatea Statelor Independente, potrivit sursei citate.
Finanțarea pentru proiectul tehnic al obiectivului va fi asigurat de Guvernul României, inclusiv evaluarea impactului de mediu, precum și construcția podului propriu-zis și construcția infrastructurii conexe pe teritoriul său. Republica Moldova ar urma să asigure evaluarea impactului de mediu pe teritoriul său, precum și finanțarea pentru construcția infrastructurii rutiere conexe.
Costul total al lucrărilor este de aproximativ 40 de milioane de euro. Republica Moldova ar urma să aloce circa 7 milioane de euro, inclusiv pentru lucrările la punctul de trecere.
"Azi avem o ședință specială a Guvernului, o ședință în care pornim trei procese majore care vor avea ca finalitate trei poduri rutiere peste Prut și Nistru. Este vorba de renovarea podului Giurgiulești-Galați, un punct important de trecere a frontierei. Este vorba de construcția a două poduri noi - cel de lângă Soroca, o conexiune esențială pentru exporturile noastre în Ucraina, Rusia, Belarus; un pod care va scurta drumul Chișinău-Kiev cu câteva ore. Al doilea pod nou este Ungheni-Ungheni, care va scurta drumul spre Iași pentru toți locuitorii din centrul Moldovei, iar pentru ungheneni distanța la Iași se va înjumătăți. Astfel de proiecte contribuie la creșterea economică, pentru că pe lângă economiile de timp și combustibil, aduc investiții, oportunități de afaceri și de angajare și un sentiment că țara se dezvoltă, se integrează și devine mai puternică", a estimat în cadrul ședinței Prim-ministrul Natalia Gavrilița.