Carol al II-lea nu a putut trece peste desele conflicte pe care le-a avut de-a lungul timpului cu mama sa și a hotărât să îi restrângă la maximum orice influență pe care aceasta o putea avea.

Cu greu Regina Maria a acceptat noua situație, fiind preocupată însă din umbră de destinul României.

Debutul bolii

Pe 11 martie 1937, Regina Maria a suferit o criză hepatică ce anunța debutul unei crunte boli. Au urmat luni de zile de investigații și analize, până să i se stabilească cruntul diagnostic.

„Din păcate, rezultatul analizelor a fost un dezastru pentru mine. Sunt într-adevăr bolnavă, o boală perfidă, epuizantă, care afectează ficatul și splina, pierderile de sânge, precum și reala tendință spre flebită, toate provin de la același lucru: sufăr de un soi de anemie pernicioasă, cu doar jumătate din numărul de globule roșii pe care ar trebui să-l am, și pentru această stare de sănătate nu există nimic altceva decât pat, pat, pat, pat…”, nota în jurnalul ei Regina Maria. În fapt, Regina Maria fusese diagnosticată cu o ciroză hepatică postvirală, agravată de o insuficiență cronică venoasă a membrelor inferioare.

A urmat o perioadă de tratament sub supravegherea doctorului Ioan Mamulea, dar cum boala se agrava s-a hotărât trimiterea Reginei la tratament la sanatoriile din Merano și Dresda.

Eugeniu Buhman, apropiat al lui Carol al II-a, a emis ipoteza că suverana avea și o predispoziție genetică, pe linia ascendenței rusești.

„Boala Reginei datează de mult; la Balcic, mi se pare în 1936, a avut hemoptizie pe gură și pe nas. De la început au fost chemați în consultație medici străini, între alții d-rul Pembe din Italia și d-rul Eppinger din Germania; ultimul, chemat după sfatul Arhiducesei Ileana, ar fi informat atunci pe Regele de gravitatea boalei.

Cu prilejul unei călătorii în Italia, Dna (Aretia] Tătărescu a întâlnit pe drul Pembe, care i-a spus: `Comunicați dlui Prim-Ministru că Regina suferă de tuberculoza ficatului, boală care se arată rareori`. S-ar putea explica boala și prin vreo predispoziție de Regina din familia rusească.

Bunica Reginei Maria, Împărăteasa Maria Alexandrovna, soția Țarului Alexandru al II-lea, a murit tuberculoasă și tot așa și Marele Duce Moștenitor Mihai Alexandrovici. Bunica Reginei Maria era născută Prințesă de Hessa și Rhin”, credea Eugeniu Buhman.

Plecarea la tratament

La 17 februarie 1938, Regina Maria pleca cu trenul din Gara Cotroceni către Merano. Era slăbită și cu greu putea să stea în picioare.

„M-am simțit destul de emoționată, pentru că a trebuit să stau în picioare și să mă îmbrac într-un fel sau altul ca să arăt respectabil. Nu m-am mai îmbrăcat din noiembrie și sărmana mea siluetă nu mai are nicio formă de atâta stat în pat și am acumulat grăsime pe sărmanul meu abdomen, care s-a lăsat din același motiv, plus prea multă hrană lichidă. Nu-mi prea place cum arăt, deși oamenii continuă să-mi spună că arăt bine. Să sperăm că este măcar pe jumătate adevărat!”, nota în jurnalul ei Regina Maria.

Constantin Argetoianu a fost și el prezent la plecarea din gară a Reginei și a consemnat starea destul de precară în care se afla suverana:

„N-am mai văzut-o pe Regină de la Bran și am găsit-o foarte schimbată. Plecarea ei a fost, de astă dată, o jale. Abia se ținea pe picioare. Au adus-o Regele și Voievodul, de brațele cărora se ținea. A căzut într-un jeț în care a stat până am ieșit pe peron. Doamnele aduseseră multe flori și, în oribila sală de așteptare a Cotrocenilor, am avut o clipă viziunea unui catafalc…

Vrând-nevrând, față de atâta tinerețe și putere de viață prăbușită, am fost cu toții adânc mișcați. Cu siguranță, ultima călătorie a Reginei, care și-a petrecut o bună parte din viață pe drumuri!”.

Întoarcerea în România

Din păcate, boala Reginei Maria era incurabilă iar tratamentele administrate la Merano și Dresda nu au dat niciun fel de rezultate. La începutul lunii iulie, regina Maria hotărăște, în ciuda indicațiilor medicilor, să se întoarcă înapoi în țară. Starea ei era tot mai gravă, iar transportul îi putea fi fatal.

„Acum au decis să încerce să mă scoată pe 14 (iulie, n.q.), ca să mă ducă la Sinaia, în aer de munte. S-a făcut totul ca să fiu suficient de puternică pentru a rezista transportului. De trei zile, cu mari precauții, mi s-a permis din nou să încerc să-mi folosesc picioarele. Credeam că nu mă vor putea purta, dar a fost mai puțin dezastruos decât mă așteptasem”, nota în jurnal Regina Maria.

Chiar și în aceste condiții grele în care se afla mama sa, Regele Carol II-lea nu a putut să treacă peste propriul orgoliu și a refuzat să trimită un avion pentru a o transporta pe Regină înapoi în România.

Regina Maria a plecat pe data de 15 iulie din Dresda cu trenul și trebuia să ajungă în seara zilei de 16 iulie la Sinaia. Din păcate, în timpul transportului, Regina Maria a suferit o nouă hemoragie gravă, iar trenul ei a fost oprit pentru o zi la Cernăuți.

Trenul care a transportat-o pe Regină a sosit abia la 17 iulie 1938, la ora 8:30 dimineața, în gara de la Sinaia. După o discuție cu medicii care au însoțit-o pe Regină, Carol al II-lea nota în jurnalul său că „starea ei este foarte gravă, că accidente ca acelea ce le-a avut la Cemăuți se pot repeta.

Dacă nu se repetă prea des și cu prea multă acuitate, nu e nicio primejdie, dar să spere că o să poată să-și reia activitatea și să trăiască o viață normală nicio speranță. Visurile ei de a merge la Bran și Balcic trebuie amânate cât mai mult, trebuie să rămână, pentru moment, liniștită aci”.

Moartea Reginei Maria

A doua zi, 18 iulie 1938, starea Reginei s-a înrăutățit și mai mult. Spre după-amiază, Regina a suferit o nouă hemoragie, care de această dată i-a fost fatală.

„Sosește Patriarhul, pe care-l duc s-o vadă; pe la 5 (ora 17:00, n.a.) face o scurtă rugăciune, apoi ne retragem alături. Stăm de vorbă. I.P.S.S. spune această frază: `În tot cazul, se va putea spune că a fost o femeie care și-a trăit viața intens`. Abia a terminat și intră Hortolomei, care ne face semn că totul s-a sfârșit. A închis ochii fără durere.

Inima, foarte puternică, a funcționat până la capăt și asta a și fost cauza care a făcut să reziste așa de mult De fapt, s-a sfârșit prin lipsa de sânge, inima devenise o pompă care nu mai avea ce pompa”, nota Carol II-lea în jurnalul său.

Într-un final, Carol al II-lea și-a călcat pe orgoliu și a organizat pentru mama sa, Regina Maria, funeralii naționale.