84 de morți și 140.000 de sinistrați din cauza inundațiilor, în Mozambic

  • 22 Ianuarie 2015 15:37
84 de morți și 140.000 de sinistrați din cauza inundațiilor, în Mozambic

Inundațiile din centrul și nordul Mozambicului s-au soldat până în prezent cu 84 de morți și aproape 140.000 de sinistrați, iar ajutorarea populației este complicată în unele zone cu acces dificil, relatează Agerpres.

”Conform cifrelor oficiale, 84 de persoane au murit și 137.814 au fost afectate' de inundații, a declarat pentru AFP Pasquale Capizzi, purtător de cuvânt al echipei pentru ajutor umanitar a ONU în Mozambic.

Circa 50.000 de persoane se află în 43 de centre de primire de urgență, a adăugat el. Potrivit autorităților mozambicane, peste 10.000 de case și aproape 400 de școli au fost distruse de ape. Situația cea mai critică se înregistrează în zona Zambezia din centrul țării, unde s-au înregistrat 62 de morți, a mai spus purtătorul de cuvânt al structurii ONU.

Cinci elicoptere, dintre care trei ale armatei sud-africane, transportă în zonele afectate ajutor umanitar, constând în hrană și medicamente.

Săptămâna trecută, precipitațiile abundente au făcut ca nivelul apelor fluviului Licungo să crească cu 12 metri, situație care nu s-a mai înregistrat din 1971. Apele au început să scadă, însă nordul țării nu este alimentat cu curent electric din 12 ianuarie.

Organizațiile umanitare prezente în Mozambic se pregătesc pentru noi creșteri ale nivelului apelor întrucât un alt val de precipitații a fost anunțat pentru săptămânile viitoare.

În statul vecin Malawi, afectat și el serios de inundații soldate cu cel puțin 176 de morți și 200.000 de sinistrați, președintele Peter Mutharika a vorbit miercuri de o 'tragedie națională'.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-3,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău