80% dintre familiile care s-au înregistrat pe platforma online comensații.gov.md, au primit gradul maxim de vulnerabilitate energetică

  • 14 Decembrie 2022 16:56
80% dintre familiile care s-au înregistrat pe platforma online comensații.gov.md, au primit gradul maxim de vulnerabilitate energetică

80% dintre familiile care s-au înregistrat pe platforma online comensații.gov.md, au primit gradul maxim de vulnerabilitate energetică,   a declarat  astăzi ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, care a precizat că pentru acești cetățeni compensațiile ajung la aproape 60% din valoarea facturii. 

În cadrul ședinței de guvern, ministrul a  anunțat că înregistrarea pe platforma compensații.gov.md va continua pe întreaga perioadă rece a anului. La data de 25 a fiecărei luni,  va fi lansat calculul pentru stabilirea categoriei de vulnerabilitate energetică a familiilor înregistrate.

Astfel, Marcel Spătari îndeamnă toate familiile să se înregistreze pe platformă până la această dată:
         
„Pentru luna noiembrie s-au înregistrat 695 de mii de gospodării dintre care în jur de 80 la sută de gospodării au primit gradul de vulnerabilitate maxim. Pentru aceste gospodării este compensată până la 59 la sută din valoarea facturii de gaze naturale și aproximativ jumătate din valoarea facturii de încălzire centralizată. Pentru energia electrică se emit facturi în fiecare zi și cei care au primit facturi la începutul lunii și nu au avut compensații, le vor primi pentru două luni la următoarea facturare. De asemenea, vom veni și cu un mecanism de identificare automată a situațiilor în care pot exista riscuri de declarații neconforme cu realitatea”, a declarat Marcel Spătari.

Amintim că familiile care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md își pot afla categoria de vulnerabilitate energetică, accesând site-ul și verificându-și „cabinetul personal” acolo unde este publicată informația.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău