8 martie | Păpuși Barbie pugiliste, un flashmob al „sufragetelor" și un „maraton de editare" pe Wikipedia
-
08 Martie 2018 08:46
Păpuși Barbie pugiliste, un flashmob al „sufragetelor" și un „maraton de editare" („edit-a-thon") pe Wikipedia se numără printre evenimentele și inițiativele speciale care sunt organizate pe 8 martie pentru a elimina stereotipurile și pentru a sublinia inegalitățile de gen din lume cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, informează Thomson Reuters Foundation.
Într-un an marcat de apariția mișcării #MeToo, demarată pentru a stopa abuzurile și hărțuirile sexuale, femeile din lumea întreagă depun eforturi intense pentru a obține mai multe drepturi și o vizibilitate sporită.
La Paris, un „maraton de editare" îi invită pe internauți să creeze, să editeze și să traducă pagini de pe Wikipedia dedicate unor femei care au jucat un rol-cheie și au avut contribuții consistente în domenii precum educație, știință, cultură și comunicare.
Doar 17% din totalul biografiilor publicate pe Wikipedia sunt dedicate femeilor, potrivit UNESCO, organizatorul evenimentului.
Producătorii de jucării participă la rândul lor la inițiativele care marchează ziua de 8 martie.
O păpușă Barbie care se aseamănă cu Nicola Adams, o dublă campioană olimpică la box din Marea Britanie, care poartă "mănuși de box pentru a sparge orice tavan de sticlă", a fost lansată oficial pentru a marca Ziua Internațională a Femeii.
Producătorul Mattel, ale cărui păpuși Barbie au fost criticate în trecut fiind acuzate că ar promova stereotipuri dăunătoare, consideră că noile păpuși Adams vor reprezenta o sursă de inspirație pentru fetele care vor să aibă realizări deosebite în viețile lor.
Printre celelalte modele feminine care vor sta la baza unor noi păpuși Barbie se află și americanca Chloe Kim, campioană olimpică la snowboarding.
O altă păpușă care luptă contra stereotipurilor este Little Miss Inventor, bazată pe un personaj din seria de cărți pentru copii „Mr Men and Little Miss", ce a fost lansată joi dimineață.
Little Miss Inventor, o femeie inginer care poartă o cheie pentru șuruburi și creioane înfipte în părul ei, dorește să devină un model pozitiv și să lupte contra stereotipurilor asociate unor domenii precum știință, tehnologie, inginerie și matematică, în care femeile sunt adeseori slab reprezentate.
Pe plan mondial, peste 60 de burse internaționale de valori - în creștere față de 43 anul trecut - vor organiza ceremonii speciale pentru a crește gradul de conștientizare în legătură cu rolul important pe care sectorul privat poate să îl joace în obținerea egalității de gen.
În Marea Britanie, care marchează în 2018 împlinirea a 100 de ani de când femeile au câștigat dreptul de a vota, un flashmob va avea loc în fața catedralei St. Paul din Londra în onoarea sufragetelor, inclusiv a activistei Emmeline Pankhurst, care a avut un rol decisiv în cadrul acelei campanii de la începutul secolului al XX-lea.
Participanții vor susține o reprezentație artistică pe acordurile unei lucrări corale intitulate „Pankhurst Anthem", scrisă de Helen Pankhurst, o strănepoată a celebrei sufragete britanice, și compusă de Lucy Pankhurst, înrudită la rândul ei cu Emmeline Pankhurst.
În pofida acestor celebrări internaționale și a unor modele feminine pozitive, un studiu publicat miercuri de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică arată că femeile din fiecare țară realizează în continuare mai multe munci neplătite, precum îngrijirea copiilor și activități gospodărești, decât bărbații.
Sursa: Agerpress