Domnitorul și suita sa au plecat din Iași la 4 februarie. Alexandru Ioan Cuza a fost întâmpinat cu mult entuziasm pe tot parcursul drumului, atât prin satele, cât și prin orașele străbătute. A trecut astfel prin Focșani, Râmnicu Sărat, Buzău.

La sosirea în Buzău, Cuza a fost întâmpinat de comandantul dorobanților, venit cu drapelul tricolor, iar sunetul clopotelor a vestit intrarea sa în oraș. Seara, întregul oraș avea un aspect sărbătoresc, fiind iluminat și pavoazat cu tablouri simbolizând Unirea, iar populația a manifestat până târziu pe străzi, după cum se arată în volumul "Cuza Vodă", autor Marin Mihalache (București, Editura Tineretului, 1967). La 7 februarie, domnitorul a intrat în Ploiești, unde a fost întâmpinat de mulțime cu ovații prelungite, cântându-se cu însuflețire "Hora Unirii". Steaguri împodobeau ferestrele, iar orchestra a cântat până a doua zi necontenit în centrul orașului.

În dimineața zilei de 8 februarie, domnitorul și-a continuat drumul spre București, unde a ajuns în după-amiaza aceleiași zile. Aici au ieșit să-l întâmpine aproximativ o sută de mii de oameni, care i-au făcut o primire triumfală. Alexandru Ioan Cuza era însoțit de colonelul Pisoschi, prieten apropiat și șef de cabinet, de căpitanul Costache Silion, aghiotantul său, precum și de Dimitrie A. Sturdza, secretar particular.

"În afară de imensa mulțime venită și din satele din preajmă, precum și din alte orașe, întreaga garnizoană întâmpină alaiul. Nicolae Golescu, pe care, la sfatul lui Alecsandri, Cuza îl numise ministru de Interne, îi ieși în întâmpinare dincolo de bariera orașului, cu o trăsură domnească de paradă. Niciodată poate nu se mai văzuse în București o asemenea manifestare populară. Pe Podul Mogoșoaiei, înțesat de lume, nu se mai găsea un singur loc liber la ferestre. Se urcaseră oamenii și pe acoperișuri. Pe întregul drum stabilit alaiului domnesc fâlfâiau steaguri. Sunetele clopotelor de la biserici, ca și cântecele, umpleau văzduhul acelei frumoase zile de februarie" (volumul "Cuza Vodă", autor Marin Mihalache).

''Sentimentul bucureștenilor față de noul ales s-a manifestat cu toată puterea cu prilejul sosirii acestuia în oraș. Încă în ajun, la 7/19 februarie, Kogălniceanu, care rămăsese aici, în așteptarea domnului, îi scrie acestuia: 'Situația este magnifică. Poporul e beat de entuziasm. Încă de azi orașul e în sărbătoare. Toată lumea a ieșit în stradă.' (...) Într-adevăr, a doua zi, o imensă mulțime a întâmpinat pe Cuza. Până dincolo de pădurea Bănesii se înșiraseră, de ambele părți ale șoselei, zeci de mii de bărbați, femei și copii (...)", scrie istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa "Viața și opera lui Cuza Vodă" (București, Editura Științifică, 1966).

Într-un reportaj despre intrarea lui Cuza în București, Nicolae Filimon arată că Piața Teatrului Național era ornată cu piramide de brazi verzi, printre care erau așezate numeroase lumini colorate; un mare portret al lui Cuza înconjurat de alegorii (Justiția, Abundența, Gloria), având în partea de jos acvila și zimbrul, era așezat pe balconul teatrului; palatele publice, ca și casele de pe Podul Mogoșoaiei, fuseseră frumos împodobite, în timp ce la bariera Podului Mogoșoaiei fusese ridicat un arc de triumf.

Corporațiile de meșteșugari erau toate de față, fiecare staroste cu steagul în mână și încins cu eșarfa tricoloră. Sunau clopotele celor 130 de biserici ale orașului și alaiul lui Cuza trecea spre Mitropolie, petrecut de uralele necontenite și de strigătele de bucurie ale mulțimii, amintește istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa.

Cortegiul a ajuns în Dealul Mitropoliei odată cu amurgul. După trăsura domnitorului, înconjurată de un impunător escadron de cavalerie, mergeau miniștrii și căpeteniile militare. "Valului de oameni veniți de bună voie i se adăugau pompierii, elevii școlilor, aduși în mod organizat, și, firește, armata", se menționează în volumul "Cuza Vodă".

În continuare s-a oficiat un Te Deum, după care Alexandru Ioan Cuza și suita sa au intrat în sala Adunării. Domnitorul a depus jurământul și a rostit proclamația către țară.

"Jur, în numele Preasfintei Treimi și în fața țării, că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate și că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației române. Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor!", a rostit, astfel, domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Referindu-se la reformele preconizate, domnitorul a spus: "Pentru ca aceste mari reforme să aibă drept rezultat fericirea obștească, noi sfătuim și îndemnăm pe toți compatrioții noștri, de orice stare și condiție, ca să uite dezbinările și urile trecute. Numai pacea dintre noi, numai iubirea între fiii aceleiași țări și nații, numai o deplină armonie între toate clasele societății, întrunind așa toate puterile, poate să ne întărească, și așa și guvernământul și poporul, mână în mână, să ridicăm patria noastră din căderea în care au adus-o nenorocitele întâmplări ale trecutului" (textul integral a fost publicat în "Naționalul" nr. 19 din 12/24 februarie 1859).

"Rezultatul întregii acestei călătorii - scria D.A. Sturdza lui Vasile Alecsandri, la Paris, referindu-se la drumul principelui de la Iași la București - este că toți românii din cele două Principate se vor lăsa mai curând tăiați în bucăți decât să revie la vechea stare de lucruri. Cuza este personificarea marei idei și nu vom da nimănui dreptul să discute numirea sa. La București, de pildă, el e omul cel mai popular. N-am văzut niciodată salutându-se un suveran cu mai multă dragoste și serbări publice ca în această primă capitală a României" ("Viața și opera lui Cuza Vodă" de Constantin C. Giurescu).